Actualitate

RECORD DE INFECTĂRI ÎNTR-O LUNĂ! 1.100 de noi cazuri, în octombrie. Prima localitate, în scenariul roșu

Trendul ascendent al îmbolnăvirilor cu noul coronavirus pe care Buzăul l-a înregistrat în ultimele săptămâni a făcut ca județul să înregistreze un nou record negativ. Practic, vorbim de luna cu cele mai multe îmbolnăviri cu COVID-19 în rândul locuitorilor Buzăului de la debutul pandemiei de coronavirus.

Potrivit raportărilor Direcției de Sănătate Publică, în octombrie 1.109 persoane s-au infectat cu SARS-CoV-2, numărul fiind considerabil mai mare decât recordul înregistrat în luna iulie, când în doar 31 de zile au fost înregistrate aproape 700 de cazuri noi, fiind la acel moment luna cele mai multe diagnosticări.

Concret, în prima zi din luna octombrie Buzăul avea 2.822 de cazuri COVID-19 de la debutul pandemiei, iar în ultima zi numărul îmbolnăvirilor ajunsese la 3.931 de persoane. Statisticile arată că cele mai multe dintre noile confirmări au fost înregistrate în municipiul Buzău. Orașul avea pe 1 octombrie 1441 de cazuri de la debutul pandemiei, iar în ultima zi din lună deja se mai adăugaseră 564 de noi cazuri. Cu alte cuvinte, jumătate dintre noile cazuri înregistrate în luna octombrie au fost persoane din municipiul Buzău.

Octombrie a adus, din păcate, și cel mai mare număr de decese. 15 persoane au murit după ce s-au infectat cu SARS-CoV-2.

Creșterea numărului persoanelor confirmate cu COVID-19 a dus și la impunerea unor restricții suplimentare în mai multe localități, care, au depășit rata de 1,5 cazuri la o mie de locuitori. În prezent, opt localități, printre care și municipiul Buzău se află în această situație.

Ultima zi din octombrie a venit însă cu reguli mai dure pentru comuna Largu, prima localitate care a depășit pragul de 3 îmbolnăviri la o mie de locuitori, rată care impune carantina. Totuși, autoritățile de sănătate publică au decis doar impunerea unor restricții, fără ca Largu să fie închisă.

”Direcția de Sănătate Publică a calculat rata de incidență cumulată pe ultimele 14 zile, pe fiecare unitate administrativ- teritorială a județului Buzău. Astfel s-a constatat că la nivelul comunei Largu incidența cumulată în ultimele 14 zile a depășit 3 cazuri la 1.000 de locuitori (4,02/1000 de locuitori). Prin urmare, prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-au  dispus mai multe  măsuri care se vor aplică începând cu data de 31.10.2020”, informează Prefectura Buzău.

Lista măsurilor impuse în comuna Largu

– purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise;

– organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;

– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar persoanelor cazate în cadrul acestor unități;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.



Publicitate