Actualitate

RESTRICȚII DOAR PE HÂRTIE. Magazine și baruri, deschise după propriile reguli

În timp ce de la o zi la alta apar noi cazuri de infectare cu SARS Cov-2 iar autoritățile iau în calcul posibilitatea instituirii de noi restricții, regulile sanitare sunt tot mai puțin respectate. Multe persoane uită complet să poarte masca de protecție pe stradă, în timp ce unii agenți economici țin magazinele deschise după propriul program, nicidecum conform regulilor impuse de autorități.

Zilele acestea, polițiștii au demarat o serie de controale în restaurante, baruri și magazine. La Zărnești, un bar din localitate era deschis, deși astfel de obiective ar fi trebuit să fie cu lacătul pe ușă. Iar un magazin mixt, din Poşta Câlnău, era deschis și pe timpul nopții, în ciuda restricțiilor.

“În data de 06 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Mărăcineni au efectuat activităţi de verificare în contextul stării de alertă. În urma unor controale, poliţiştii au constatat că două societăţi comerciale, nu sunt respectate unele prevederi legale. În cazul unui operator economic (bar), din Zărneşti, administratorul nu a luat măsura suspendării activităţii societăţii conform preverilor legale instituite de starea de alertă şi, totodată, lucrătorul comercial nu a înregistrat în casa de marcat fiscală, banii încasați. Un alt operator economic (magazin mixt), din Poşta Câlnău, poliţiştii au constatat că acesta nu  respectă prevederile legale privind orarul de funcţionare. Administratorii societăţilor au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Covid-19 şi O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale.”, transmite IPJ Buzău.

În total, weekendul acesta, polițiștii din Buzău au verificat 80 de societăți comerciale, și au legitimat peste 4000 de persoane. Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat aproape 150 de sancţiuni contravenţionale dintre care 132 pentru nepurtarea măștii. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de peste 78.000 de lei.