Restricții, în perioada următoare, în alte câteva localități din județul Buzău din cauza creșterii numărului de cazuri de coronavirus. Siriu și Gherăseni au depășit rata de 1,5 cazuri COVID-19/ 1000 de locuitori, în timp ce la Merei și la Racovițeni sunt peste 3 cazuri la mia de locuitori. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a stabilit, în ședința de luni, 30 noiembrie, restricțiile ce vor fi impuse în fiecare localitate, în următoarele 14 zile.
- La nivelul localităților Siriu (1,57/1000) și Gherăseni (1,85/1000):
– organizarea şi desfăşurarea activităţii în instituţiile de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, după caz;
– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, după caz;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 23:00;
– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 23:00, după caz;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
- La nivelul localităților Merei (3,47/1000) și Racovițeni (3,24/1000):
– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar persoanelor cazate în cadrul acestor unități, după caz;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.




Adaugă comentarii