Actualitate

Risc de polei pe șosele! Mesajul ferm al prefectului:”Nu voi permite inacțiunea” (FOTO)

După o zi de Crăciun cu soare și temperaturi parcă de primăvară, vremea schimbă foaia. Începând de duminică noapte de la ora 22.00, până luni la ora 8.00, județul Buzău, exceptând zona de munte, se va afla sub cod galben de polei.

“În intervalul menționat, în județele Brăila, Ialomița, Tulcea, Ilfov și în zona municipiului București, precum și în zonele joase de relief ale județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău temporar vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie și local se va depune polei”, conform ANM.

Dar, vremea va fi capricioasă și dincolo de aceste ore și date. De duminică de la ora 12.00 și până marți, la ora 10.00, va fi în vigoare o informare meteo de vreme rea.

 În intervalul menționat, temporar se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, local moderate cantitativ. În zona montană înaltă și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, iar în celelalte regiuni vor predomina ploile.
Se va depune polei, local în sud-est și izolat în restul teritoriului.
Vor fi perioade, îndeosebi pe parcursul zilei de luni (27 decembrie), în care vântul va prezenta intensificări în zona montană înaltă, cu rafale ce vor depăși 60…70 km/h spulberând zăpada.”

De altfel, la Vintilă Vodă au apărut deja unele mici probleme. În zonă a fost semnalat polei la primele ore ale dimineții, însă, ulterior, lucrurile au fost rezolvate și nu s-au înregistrat probleme de trafic ori de siguranță a celor care sunt pe șosea. Circulația pe DJ 203 K se desfășoară normal, la ora postării acestei știri, pe un carosabil umed.

Pentru că iarna pare a-și scutura cojoacele în orele următoare, prefectul de Buzău, Daniel Țiclea, are un mesaj ferm pentru cei care trebuie să se ocupe de dezăpezirea județului, fie că vorbim de drumuri sătești, comunale, județene sau naționale:

“Ne asteptăm la valori mari de trafic, astăzi, pe drumurile care tranzitează Buzăul. Vremea este capricioasă, judetul fiind sub atenționare de cod galben de ploi, vânt si polei. De aceea, se impune o acțiune imediată a tuturor factorilor responsabili pentru ca oamenii să ajungă, în sigurantă, acasă. M-am deplasat, deja, la Vintilă Vodă, acolo unde aveam semnalat ca s-a format polei, pentru a mă asigura că se intervine iar lucrurile nu se vor agrava și mai mult. Nu voi permite INACȚIUNEA. Chiar dacă suntem în a doua zi de Crăciun trebuie să ne facem treaba. Pe tot parcursul zilei, mă voi asigura că nu se joacă nimeni cu viețile si siguranța buzoienilor! “