Actualitate

S-a dat ordinul, oficial, de începere al lucrărilor! Neagu: „Până la finalul mandatului avem o nouă Unitate de Primiri Urgențe”

După ani în care s-a văzut doar pe hârtie, construcția noii Unități de Primiri Urgențe a primit undă verde și pe teren. Muncitorii lucrează deja de câteva săptămâni, au finalizat de organizat șantierul, iar miercuri, într-o ședință a Consiliului Județean, a fost dat și, oficial, ordinul de începere al lucrărilor. Practic, construcția a intra în linie dreaptă, iar președintele Petre Emanoil Neagu a promis, astăzi, că până la finalul mandatului, Buzăul va avea o nouă Unitate de Primiri Urgențe modernă, la standarde europene. Totul are însă și un cost, care, din 2017, din momentul elaborării studiului de fezabilitate, și până în prezent, s-a majorat cu 39%. În total, investiția s-a mărit cu peste 2 milioane de lei, bani suportați din bugetul CJ.

Aleșii județeni au aprobat astăzi proiectul prin care s-a dat și oficial ordinul de începe al lucrărilor deși muncitorii au început activitatea, la noua Unitate de Primiri Urgențe, încă din decembrie 2021.

”Avem și proiectul pe fonduri europene. Lucrările au început. Acum s-au depășit toate cutumele, proiectul a fost avizat de ADRE, a trecut prin comisia tehnică și astăzi o să dăm și ordinul de începere. Practic, să înceapă lucrările în adevăratul sens al cuvântului. Putem până la finalul mandatului să avem o altă unitate de primiri de urgență”, a spus Petre Emanoil Neagu, astăzi, în ședința Consiliului Județean.

Valoarea totală a investiției se ridică 25.098,043.98 lei, suma fiind cu 39% mai mare decât cea care era trecută în studiul de fezabilitate făcut în 2017.Diferența de bani este dată de unele dotări de care va beneficia noua clădiri.

” Aceste îmbunătăţiri se referă în mare la instalaţia de HVAC care va fi formată din 3 CTA, faţă de 1 CTA cât era prevăzut în DALI, astfel căsistemul de ventilare şi climatizare va asigura mediul optim pe fiecare tip de funcţiune (izolator, saloane, spaţii anexe). De asemenea se va asigura siguranţa din punct de vedere al securităţii la incendiu prin realizarea unei instalaţii de sprinklere care va avea asigurată rezerva de apă prin realizarea unui bazin de incendiu în incinta spitalului, prin realizarea unui sistem de trape pentru desfumare (soluţie recomandată de ISU). Pentru punerea în aplicare a prevederilor NZEB s-au modificat/completat soluţiile de eficientizarea energetică a clădirii (termosistem şi tâmplărie) şi s-a propus montarea unui sistem cu 10 panouri solare cu toate accesoriile aferente. Pentru obţinerea avizului de la protecţia civilă s-a impus realizarea unui adăpost ALA la subsolul clădirii”, se arată în proiectul aprobat de aleșii județeni.

Proiectul constă în extinderea clădirii existente cu un corp nou cu funcțiunea de unitate de primiri urgențe, care are un regim de înălțime S+P (subsol și parter). Noua Unitate de Primiri Urgențe va fi construită în zona parcării existente, spațiu care se transferă în subsolul extinderii proiectate, alături de vestiarele pentru personalul medical și spațiile pentru depozitare.

”Conexiunea se face cu un apendice independent structural amplasat în zona imediat vecină rampei de acces în UPU existent. S-a conceput extinderea astfel încât, după finalizarea ei, reorganizarea UPU existent de la parterul corpului C1 și extinderea propusă să funcționeze ca un tot unitar. S-a realizat un acces al ambulanțelor cu peron închis pe o latură a volumului proiectat, care asigură atât parcarea funcționala cât și căile de rulare”, se arată în același proiect.

Pentru această investiție, Consiliul Județean a accesat fonduri europene în valoare de 1,5 milioane de euro. Actuala Unitate de Primiri Urgențe a fost construită în 1970, odată cu clădirea Spitalului Județean Buzău.