Actualitate

S-a încheiat prima etapă de repartizare la liceu. Medii de admitere mult mai mici față de cele de anul trecut. Elevi cu media 3,admiși la liceu

Absolvenții clasei a VIII-a au aflat sâmbătă, 24 iulie, la ce liceu vor învăța în următorii 4 ani. S-a încheiat prima etapă de repartizare computerizată la liceu. Potrivit situației de pe site-ul Ministerului Educației, la Buzău au ramas neocupate câteva zeci de posturi.

În ceea ce privește mediile de admitere, Colegiul Hasdeu are, la fel ca în anii trecuți, cele mai bune medii. De exemplu, la specializarea Matematică Informatică Bilingv, ultima medie de admitere a fost 9,40. Iar la Filologie, ultimul elev admis a avut media 8,74.

Liceele tehnologice au înregistrat cele mai mici medii de admitere. Au fost elevi cu mediile 3 sau 4 repartizați în aceste unități. Dar medii de 3 sunt și la licee teoretice. De exemplu, un elev cu media 3,07 a prins un loc la Liceul Teoretic Pogoanele, iar unul cu 2,89 a fost admis la Liceul Teoretic Nehoiu, specializarea Matematică Informatică.

Rezultatele repartizării computerizate la liceu, AICI.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian