Actualitate

S-a stabilit! AICI va avea loc examenul scris pentru posturile de directori de școli. Calendarul concursului

Autoritățile din Învățământul județean au stabilit locul în care candidații la posturile de directori și directori adjuncți ai unităților de învățământ din județul Buzău vor susține proba scrisă a examenului care îi va așeza în funcții pentru următorii 4 ani.

Astfel, toți candidații se vor aduna în vederea susținerii examenului la Școala gimnazială George Emil Palade din municipiul Buzău.

” Prin decizia ISJ Buzău nr. 2925/08.10.2021 s-a stabilit centrul special pentru desfășurarea probei scrise, respectiv:

ȘCOALA GIMNAZIALĂ «GEORGE EMIL PALADE » din Buzău, ca centru special pentru desfășurarea probei scrise la nivelul județului Buzău privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea 2021”, se arată într-o informare a IȘJ Buzău.

În cadrul concursului pentru ocuparea celor 147 de posturi de director și 50 de posturi de director adjunct în județul Buzău au fost depuse 231 de dosare, care au fost verificate și analizate de către Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Dintre acestea, 5 dosare au fost respinse, ceea ce înseamnă că vor participa la cea de-a doua etapă 226 de candidați.

Proba scrisă a concursului de ocupare a posturilor de director și director adjunct va avea loc pe data de 15 octombrie.

În perioada 15 noiembrie – 8 decembrie se va organiza ultima etapă a concursului, și anume interviul.

La finalul tuturor acestor probe, cei care vor fi declarați admiși vor avea mandate de câte 4 ani.