Actualitate

S-a stabilit! Cine încinge atmosfera de Revelion în Piața Dacia. Ce li se mai pregătește buzoienilor

Va fi petrecere mare de Revelion în Piața Dacia, cu șampanie, artiști consacrați, muzică de tot felul și foc de artificii.

Autoritățile locale pun la punct ultimele detalii pentru ca petrecerea să fie memorabilă.

Nu au fost făcute publice numele celor care vor urca pe scena din Piața Dacia, însă noi am aflat cine vor fi cei care le vor cânta buzoienilor în noaptea dintre ani.

Astfel, pe scena din centrul Buzăului vor  urca, pe rând, artiști locali, de muzică populară și ușoară, după care Raluka și band-ul Balkanic vor încinge atmosfera.

La miezul nopții, va fi foc de artificii iar buzoienii prezenți la petrecerea din stradă vor  primi șampanie pentru a ciocni în cinstea noului an.

Imediat după focul de artificii, pe scenă va urca Irima Rimes, care va cânta până în jurul orei 1.00.

De menționat că în afara celor două artiste va mai  evolua în fața buzoienilor un al treilea artist consacrat, detaliile venirii sale la Buzău fiind în curs  de stabilire.

Înainte de petrecerea propriu zisă dar și după ce se vor fi terminat toate concertele, pe scena din Piața Dacia va rămâne un dj, care va  face un remember al melodiilor care au marcat anii 90-2000.

Autorul știrilor

Cristina Sterian

2 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

Lasă un răspuns la Ion Cancel reply

  • Ce bine ca nu mai există covid…ce nebuni aia de cer certificat la Mall…bravo domnule Primar, dacă ne închid după e doar vina dumneavoastră !

  • Ce bine ca nu mai exista covid19, ce nebuni cei de la Mall sa ceara certificat, dacă ne închid după e doar vina domnului Primar. Se pot sifona bani și altfel domnule.