Actualitate

S-a tăiat panglica! După aproape trei ani, 200 de elevi au revenit în bănci, într-o școală modernă

Au așteptat începere anului școlar poate mai mulți ca toți ceilalți elevi din județul Buzău pentru că ei au revenit în bănci după o pauză de aproape trei ani. Este vorba despre elevii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din municipiul Buzău care din decembrie 2020 au stat acasă după ce unitatea de învățământ în care își desfășoară activitatea a intrat în reparații. După multe amânări, așteptarea a luat sfârșit, iar astăzi elevii au putut reveni în clase, în condiții moderne. Momentul a fost marcat chiar cu o tăiere de panglică la care a luat parte și președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Lucrările au presupus eficientizarea energetică a clădirii, scăderea consumurilor de energie electrică şi  termică, creşterea calităţii condiţiilor oferite elevilor şi profesorilor  din şcoală. În total , s-au cheltuit peste 3,6 milioane de lei. Cu această sumă a fost reabilitată o suprafață desfășurată de peste 2000 de metri pătrați.

Potrivit datelor prezentate de Consiliul Județeană, iată ce lurări s-au făcut:

1. Lucrări de construcții și instalații pentru creşterea eficienței energetice:

  • Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii: termosistem la fațadă, înlocuirea tamplăriei exterioare existente cu tâmplărie performantă energetic, desfacerea straturilor existente de termoizolație și refacerea termoizolației planșeului peste ultimul nivel, placarea soclului ;
  • Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum: reabilitarea instalatiei termice, montarea capurilor thermostat la radiatoare.
  • Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu: montarea unui sistem alcătuit din panouri solare pentru producerea apei calde de consum si aport la energia termica.
  • Lucrări de reabilitare/ modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri: montarea surselor de iluminat cu leduri și a instalației aferente, înlocuirea instalației electrice existente, montarea corpurilor de iluminat acționate de senzori de miscare, înlocuirea tablourilor electrice.

2.Lucrări conexe pentru creșterea eficienței energetice;

  • Refacerea acoperișului tip șarpantă precum și înlocuirea sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice;
  • Refacerea finisajelor interioare atât în zonele de intervenție, cât și în restul spațiilor existente, inlocuire usi interioare, inlocuire parchet;
  • Refacerea instalației de distribuție a apei reci, a instalației de canalizare și colectarea apei pluviale;
  • Repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura clădirii;
  • Crearea de facilități/adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități (rampe de acces, grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilități motorii);
  • Lucrări specifice de semnalizare si detectie incendiu, stingere incendiu, necesare obținerii autorizatiei ISU: realizarea unei gospodării de apă, refacerea rețelei de hidranți interiori și exteriori, montarea centralei de alarmare la incendiu.

”Prin implementarea măsurilor propuse prin proiect s-a urmarit atingerea următoarelor ţinte, respectiv diminuarea consumurilor totale de energie , diminuarea emisiile anuale de dioxid de carbon și cresterea consumului anual specific de energie din resurse regenerabile”, informează CJ Buzău.