Gata cu emoțiile pentru absolvenții de gimnaziu! Au aflat la ce liceu vor învăța în următorii 4 ani, fiind afișate rezultatele repartizării computerizate.
În Buzău, mediile de admitere au fost mai mici față de cele de anul trecut. De exemplu, la cel mai prestigios liceu, Colegiul Hasdeu, cea mai mică medie cu care s-a intrat la cel mai căutat profil, Matematică-Informatică-Bilingv, a fost 9,50, față de 9,57 anul trecut. Cea mai mică medie de admitere la Hasdeu s-a înregistrat la profilul Filologie, 8,72, față de 9,15 în 2023. Colegiul Hasdeu a fost ales de ambele tinere din Buzău care au avut media de admitere 10.
Situație asemănătoare și la celelalte licee din județ. La Eminescu, un alt liceu căutat de tineri, ultimele medii de admitere s-au situat între 7,17 și 8,25. La Pedagogic, ultima medie cu care un elev a prins un loc la liceu a fost 7,52, în timp ce anul trecut s-a tras linie sub media 8,32.
În județul Buzău, elevii cu cele mai mari medii au preferat Colegiul Hasdeu sau Colegiul Alexandru Vlahuță, din Rm. Sărat.
La polul opus, sunt elevi care au fost admiși la liceu chiar și cu medii de 1,90,cum ar fi cazul Liceului Tehnologic “Victor Frunză”, Rm. Sărat, sau 2,45 la Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”, din Nehoiu, profilul Real, unde nici jumătate din locurile din clasă nu s-au ocupat.
Doar 7 elevi au rămas nerepartizați
“Au fost admiși în învăţământul liceal de stat, în prima etapă de repartizare computerizată 2187 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, respectiv un procent de 99,68% elevi. Dintre aceștia 2 candidați au fost admiși cu media generală 10.
Au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate:
- 80 elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă;
- 20 elevi pe locurile speciale în învățământul de masă, rezervate candidaților cu CES”, anunță IȘJ Buzău.
Doar 7 de elevi nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni. Aceștia vor intra în a doua etapă de repartizare computerizată și vor completa, în perioada 12 – 14 august 2024, opțiuni în fișele de înscriere. Ei au la dispoziție 113 locuri rămase neocupate în liceele buzoiene. Repartizarea computerizată a acestor elevi va avea loc în perioada 19 – 20 august 2024.
Rezultatele complete, AICI.
Adaugă comentarii