Aromate și dulci, căpșunele rămân printre preferatele pofticioșilor, iar o familie de buzoieni a mizat pe acest lucru atunci când a înființat o seră în care se pot produce fructe tot timpul anului. Ideea a avut succes astfel că în această perioadă au la vânzare căpșune proaspete. Este a doua recoltă din an, iar buzoienii spun că fructele se vând ca pâinea caldă.
După ce în aprilie aveau la vânzare primele căpșune românești, acum, aproape de luna octombrie au scos pe piață fructe din a doua recoltă din an.
Căpșunele provin dintr-o seră modernă de la Săhăteni a cărei valoare se ridică la un milion de euro. Este vorba despre singura seră hidroponică din județ, adică o seră în care cultivarea plantelor se face fără sol, pe mese de cultură, iar în cazul serei de la Săhăteni căpșunile sunt produse pe substrat organic.
”Primele căpșune din recolta de toamnă, s-au copt Avem disponibile câteva kg de căpșune, proaspete, culese zilnic, cu livrare în punct fix de întâlnire Buzău. Căpșune caserola 500g / 15 lei”, au scris, pe pagina de Facebook, proprietarii serei din Săhăteni
Detalii despre povestea soților Andra și Cătălin, proprietarii serei, puteți găsi aici.
Este adevărat că CJAS Buzău este
In imposibilitate de a plăti serviciile medicale pe luna septembrie cabinetelor medicale individuale? Este adevărat că fondurile alocate platii serviciilor medicale pe trimestrul 3 au fost deja epuizate și CMI nu și-au primit banii? Rog întrebați conducerea CJAS? Apropo, un CMI are angajați, plătește rate la bănci, taxe și impozite și contracte cu terti (deșeuri periculoase, pază, contabilitate, etc.). Iar angajații CMI au si ei rate la banca, copii de crescut etc. Aștept cu nerăbdare un reportaj din partea dvs.