Urmări grave după un accident produs, în această seară, la Potârnichești, pe DN 2 E 85. Este al treilea eveniment grav, produs sâmbătă, pe șoselele naționale care traversează județul Buzău. De această dată, a fost vorba despre isprava unor tineri care s-au răsturnat cu mașina și au făcut praf și gardul a două gospodării.
Mașina în care se aflau șoferul de 20 de ani și doi pasageri, de 16 și 17 ani, a lovit, întâi, un cap de pod, apoi gardurile a două case și, în final, s-a răsturnat. După o asemenea cascadorie, șoferul a scăpat teafăr, dar cei doi pasageri au fost răniți, fiind transportați la spital. Șoferul și unul dintre răniți sunt din Valea Râmnicului, iar pasagerul de 16 ani este din Bălăceanu. Cei trei se întorceau către casă atunci când a avut loc accidentul.
Cauzele nu au fost comunicate, deocamdată.
Acesta este al treilea accident grav, produs sâmbătă, pe o șosea națională, în județul Buzău. Celelalte două, despre care șansanews.ro a scris AICI, s-au înregistrat la Oreavu și Săhăteni. Bilanțul victimelor, după accidentele de sâmbătă, a ajuns la cinci.
Adaugă comentarii