Actualitate

Se impun soluții urgente pentru îndepărtarea haosului de pe Transilvaniei. Proiectantul, somat să rezolve problema. Până atunci traficul e la mica învoială

Este nevoie de o soluție urgentă pentru rezolvarea haosului creat pe strada Transilvaniei, o stradă recent asfaltată, unde au fost trasate marcaje rutiere neavizate de Poliție. Firma care se ocupă de proiect trebuie să găsească soluții și să vină cu propuneri care să fie acceptate de Poliție, astfel încât să permită un trafic fluent și în siguranță, dar care să asigure și un acces facil clienților și TIR-urilor cu marfă la agenții economici de pe această importantă arteră comercială.

Proiectantul, o firmă din București, a primit sarcină de la Poliția Rutieră și de la Primăria Buzău să refacă proiectul, să vină cu soluții tehnice și să le prezinte cât mai repede Poliției pentru avizul necesar. Cel mai devreme săptămâna viitoare reprezentanții firmei respective, polițiștii și autoritățile locale se vor așeza la masa discuțiilor pentru a rezolva problema de pe Transilvaniei.

“În momentul de față așteptăm propuneri tehnice de la proiectant pentru a găsi o variantă de soluționare iar săptămâna viitoare, cel mai probabil, vom avea o întâlnire cu proiectantul și reprezentanții Poliției, pentru a găsi o soluție optimă atât pentru cetățeni dar care să și respecte proiectul”, a declarat pentru șansanews.ro viceprimarul municipiului Buzău, Oana Matache.

De câteva zile, este o adevărată nebunie pe strada Transilvaniei. Au fost trasate noi marcaje rutiere, inclusiv o linie continuă pe o distanță de circa 1,5 km, pe un sector extrem de important, cu depozite și alte societăți comerciale. Problema este că noile marcaje au primit aviz negativ de la Poliția Rutieră și, mai mult, au fost trasate cu câteva zile înainte de emiterea avizului.   Cu alte cuvinte, noile marcaje nu sunt valabile iar polițiștii nu pot veni cu sancțiuni în cazul în care șoferii nu le respectă. În aceste condiții, într-un fel arată sistematizarea rutieră, cu totul altfel se circulă. Traficul se desfășoară la mica învoială.

Pentru a fi evitată o tragedie, este mai mult decât necesar ca proiectantul să vină urgent cu soluții tehnice și să fie refăcute marcajele rutiere cât mai repede pentru ca traficul să se desfășoare fără probleme, iar șoferii și pasagerii să fie în siguranță.