Peste 15 mii de români, care au fost diagnosticați cu o tulburare din spectrul autist, vor putea beneficia, de luna aceasta, de terapii decontate din bugetul Casei Naționale pentru Asigurări de Sănătate. Este vorba despre un subprogram din cadrul programului națională de sănătate mintală.
”Copiii și adulții diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist vor putea beneficia de servicii de psihoterapie și/sau consiliere psihologică clinică și/sau consiliere/intervenţie de psihopedagogie specială-logopedie, respectiv intervenții psihologice validate științific în tulburări din spectru autist, inclusiv elaborarea unui plan de intervenție personalizat pentru fiecare bolnav”, se arată într-un comunicat al CNAS.
Fiecare pacient va putea beneficia de un număr maxim de 44 de ședințe lunar, pentru fiecare dintre ele Casa de Asigurări decontând 135 de lei.
”În cadrul subprogramului, durata ședinței de psihoterapie/de consiliere psihologică clinică/de consiliere sau intervenție de psihopedagogie specială – logopedie este de 50 minute, iar numărul maxim de ședințe de psihoterapie și/sau consiliere psihologică clinică și/sau consiliere/intervenție de psihopedagogie specială – logopedie de care poate beneficia un bolnav care îndeplinește criteriile de eligibilitate pentru acordarea acestor servicii conexe este de 40/42/44/lună, în funcție de numărul de zile lucrătoare din luna respectivă. Pentru fiecare ședință de psihoterapie/de consiliere psihologică clinică/de consiliere sau intervenție de psihopedagogie specială-logopedie, CNAS va deconta 135 lei”, mai arată sursa citată.
Subprogramul, care a început de la 1 octombrie, vine în urma consultărilor cui asociațiile de pacienți și cu părinții copiilor care suferă de tulburări din spectrul autist.
„Este esențial ca toți pacienții să aibă acces echitabil la servicii medicale. La acest pachet nou de servicii medicale decontate de către CNAS, atât de necesar pacienților diagnosticați cu tulburări din spectrul autist, s-a lucrat foarte mult împreună cu asociațiile de pacienți și organizațiile neguvernamentale. Așa cum este sănătos să se întâmple. Am spus că prioritar la CNAS va fi să construim un sistem eficient, centrat pe nevoile reale ale asiguratului. Asta facem. Aprecierile mele se îndreaptă către toți cei care au depus eforturi pentru ca viața pacienților diagnosticați cu tulburări din spectrul autist să fie mai bună. E un pas important în construcția unui sistem de sănătate modern, în România”, a declarat președintele CNAS, liberalul Andrei Baciu.
Potrivit CNAS, numărul beneficiarilor se ridică la 13.471 copii și 2.660 adulți cu tulburări din spectrul autist.
Adaugă comentarii