VeloCity revine… cu scumpiri! Primăria municipiului Buzău anunță deschiderea noului sezon de pedalat, însă cei care vor să se plimbe pe patru roți trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar. Mai exact, taxa pentru închirierea unei biciclete va crește cu 50% și tot cu același procent va fi majorată și penalizarea aplicată celor care vandalizează bicicletele.
Astfel, începând cu 21 martie, de când vor putea fi închiriate din nou bicicletele Primăriei, o oră de pedalat va costa 1,5 lei față de un leu cât a fost anul trecut, iar penalizarea va fi 200 de lei față de 100 de lei. Majorărire au fost aplicate tocmai pentru că „a crescut numărul actelor de vandalism” și este nevoie de mai mulți bani pentru reparații, este explicația menționată în regulamentul postat pe site-ul Primăriei.

Încă de la implementarea acestui sistem de bike-sharing din Municipiul Buzau au fost înregistrate mai multe situații în care bicicletele nu au mai fost returnate sau au fost vandalizate , iar costurile pentru reparații au fost suportate, potrivit declarațiilor reprezentanților Primăriei, din banii obținuți prin închirierea bicicletelor. Iată câteva exemple AICI.
Menționăm că Velo City Buzău a costat 2,6 milioane de euro, 2% din fonduri fiind contribuția Primăriei Buzău și restul fonduri europene.








…probabil vor fi câțiva spălați pe creier să plătească o oră, măcar!😁