Actualitate SĂNĂTATE

Șeful chirurgilor din Spitalul Județean, o nouă realizare de răsunet internațional! Cum l-au inspirat pacienții săi din Buzău

Șeful secției de Chirurgie Generală a Spitalului Județean de Urgență Buzău, dr. Marius Anastasiu, a publicat un nou studiu chirurgical, în ediția internațională a revistei „Chirurgia”. Studiul se numește Managementul abdomenului deschis (The management of the open abdomen), iar autorul principal al acestuia a avut la bază experiența profesională. Mai exact, studiul a plecat de la un număr de 34 de pacienți, în cazul cărora abordarea medicală a fost laparostomia sau tehnica abdomenului deschis. În calitate de co-autori ai studiului, alături de chirurgul buzoian s-au aflat alți doi reputați specialiști din domeniu, prof. V. Șurlin și prof. M. Beuran).

“Este un articol care are doi autori cunoscuți, este vorba despre Valeriu Șurlin de la Craiova și Mircea Beuran de la Spitalul Floreasca din București, este în fapt o serie personală de 34 de cazuri, unde s-a practicat această strategie chirurgicală, pe care am raportat-o la o revistă bibliografică sistematizată, etalată pe ultimii 20 de ani cu datele din literatura medicală de specialitate. Este laparostomia o componentă esențială a conceptului  „damage control surgery”,  revalorizat  în practica medicală de urgență, în care abdomenul este deliberat, conținutul abdominal fiind temporar protejat, cu tot felul de mijloace, începând cu cele artizanale și terminând cu device-urile elaborate de tipul vacuumului, adică „vacuum assisted closure”,  a declarat dr. Marius Anastasiu.

Medicul buzoian spune că intervenția ce stă la baza lucrării sale este una extremă, dar vitală, la care se apelează atunci când viața pacientul atârnă realmente de un fir de ață.

 „În cazuistica Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău există de mai multă vreme o bună reprezentare a patologiei traumatice severe cauzate de creşterea numărului de accidente rutiere, care implică victime, acestea fiind aduse în urgenţă, cu multiple leziuni viscerale şi de structură osoasă. Tehnica abdomenului deschis este valorizată în arsenalul terapeutic chirurgical începând cu anul 1990, când este prezentat conceptul Damage-Control-Surgery.

Abdomenul deschis (laparostomia) este o modalitate extremă de a salva viaţa pacientului politraumatizat, în situaţii critice, care prezintă multiple leziuni vasculare, de origine intraabdominală, aflaţi în hipotermie, hipotensiune şi stare de acidoză. La aceşti pacienţi se instalează rapid un cumul de modificări fizio-patologice ce includ apariţia sindromului de compartiment abdominal (ACS).

Această procedură depășește tiparul clasic al intervențiilor programate și reduce substanțial mortalitatea cazurilor grave in politraumatologia viscerala”, a mai spus chirurgul buzoian.

Dr. Marius Anastasiu este doctor în medicină, secretar general al Societății Române de Chirurgie de Urgență și Traumatologie (SRCUT) și membru în numeroase societăți internaționale de chirurgie.

sursa foto: SJU Buzău

Publicarea studiului în ediția internațională a revistei “Chirurgia” vine la scurt timp după ce o altă lucrare semnată de dr. Marius Anastasiu a fost prezentată la Congresul Societății Franceze de Chirurgie – Paris 2021 (Résultats sur le rétablissement de la continuité digestive après intervention de Hartmann), lucrare ce s-a bucurat de comentarii elogioase din partea colegilor de breaslă.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian