Actualitate

Și rămas de căruță și cu banii luați. Gestul unui buzoian a atras o sancțiune dură!

Depozitarea gunoiului la întâmplare costă mult! A simțit-o pe propria piele un locuitor al municipiului Buzău. Prins de polițiștii locali că aruncă la marginea orașului deșeuri provenite din demolarea unor construcții, buzoianul s-a ales cu o amendă usturătoare, dar a rămas și fără căruța cu care transporta gunoiul.

Odată cu încălzirea vremii s-a dat și startul curățeniei de primăvară. Este perioada în care gospodarii ies și curăță grădinile, spațiile de lângă bloc sau fac curățenie în propriile locuințe. Și, cum mulți dintre ei depozitează deșeurile total neconform, polițiștii locali verifică atent zonele de la marginea orașului care deseori sunt transformate în gropi de gunoi. Într-o astfel de zonă a fost prins sâmbătă un buzoian cu căruța plină cu moloz rezultat în urma demolărilor. Pe un câmp, în imediata apropiere a străzii Transilvaniei, buzoianul se pregătea să scape de deșeuri.

Gestul l-a costat scump. Polițiștii l-au sancționat cu amendă de 3 000 lei. În plus, i-au confiscat și căruța cu care transporta gunoiul.

SURSA foto Fb/ Ionuț Sorin Apostu

Pe parcursul anului trecut, polițiștii locali din Buzău au confiscat 7 căruțe și 13 cărucioare, din același motiv: transport și depozitare ilegală de deșeuri.