Actualitate Alertă Coronavirus Buzău

SITUAȚIE CRITICĂ LA SPITALUL JUDEȚEAN. Locurile pentru pacienții COVID-19, aproape epuizate. Bolnavi, la aparate ori transferați la Bucuresti, cu plămânii grav afectați

Situație la limită la Spitalul Județean Buzău unde miercuri, la prânz, mai sunt libere doar 9 paturi pentru pacienții confirmați cu coronavirus. Internări noi se fac în fiecare zi, în prezent fiind ocupate 40 de locuri în cele două secții exterioare destinate pacienților COVID-19.

Și în timp ce spitalele se umplu cu bolnavi, iar medicii caută soluții pentru a-i interna pe cei care vor fi diagnosticați în zilele următoare, starea unora dintre pacienții cu COVID 19 se alterează.

Claudiu Damian, manager Spitalul Județean Buzău

În condițiile în care zilnic, Buzăul înregistrează noi și noi confirmări în rândul populației, conducerea Spitalului Județean spune că ia în calcul transferul noilor pacienți în unități spitalicești din București.

Claudiu Damian, manager Spitalul Județean Buzău

În Spitalul Județean Buzău sunt în acest moment 3 bolnavi în stare gravă. Unul dintre ei are 48 de ani și are plămânii afectați în proporție 30-40 la sută. Bărbatul care are obezitate de gradul 2 și hipertensiune arterială dar a cărui stare de sănătate a fost grav afectată de noul coronavirus este transferat miercuri  la un spital din București.

Claudiu Damian, manager Spitalul Județean Buzău

Conform raportării de miercuri a autorităților, Buzăul a ajuns astăzi la 583 de bolnavi infectați cu coronavirus.