Actualitate

Situație îngrijorătoare la Tribunalul Buzău. Mai mulți judecători ar putea părăsi sistemul în orice moment

Deficitul de personal este accentuat la nivelul Tribunalului Buzău. Însă, problemele s-ar putea adânci și mai mult dacă solicitările magistraților privind renunțarea la unele modificări privind pensiile din sistem nu vor fi luate în calcul. Trei judecători pot oricând pleca din sistem prin pensionare, având deja cererea scrisă, ceea ce va însemna o presiune și mai mare pe instanță.

La Tribunalul Buzău, unde magistrații au declanșat proteste încă din 31 mai, există un deficit de personal de 40%. Instanța ar mai avea nevoie de încă 19 judecători ca să își completeze scema de personal. Din păcate, colegi noi nu pot veni de la instanțele arondate pentru că nu îndeplinesc condițiile, respectiv o vechime de 7 ani ca judecător.

Problemele pot deveni și mai grave. Alți 3 judecători, care îndeplinesc condițiile de pensionare, pot în orice moment să renunțe la activitatea de la Tribunalul Buzău.

“Am fost consultați cu privire la proiectele noilor legi ale justiției undeva prin luna august. În septembrie au început să circule zvonuri cu privire la modificarea condițiilor de pensionare, altfel decât acestea erau prezentate în proiectele transmise. La vremea respectivă aveam 7 judecători care erau pensionabili. 3 dintre aceștia s-au pensionat, alți 4 au formulat cereri de pensionare, unul dintre ei a renunțat, iar ceilalți 3 le-au amânat. În continuare sunt amânate pe rolul secției pentru judecători”, a explicat, la Focus Tv, judecătorul Elena Cristina Vlad, președinte al Tribunalului Buzău.

Dacă și cei 3 magistrați s-ar hotărî să se pensioneze, restul magistraților rămași în sistem s-ar confrunta cu o încărcătură și mai mare de dosare decât în prezent. Ceea ce se va traduce prin termene mult mai îndepărtate pentru judecarea cauzelor.

“Tribunalul va funcționa, dar consecința nedorită, însă inevitabilă, va fi aceea a prelungirii procedurilor judiciare. Ne vom strădui cât se va putea de mult, însă consecința care deja se simte, este aceea a prelungirii procedurilor judiciare.”

În prezent, la Tribunalul Buzău, încărcătura pe judecător este mult peste media națională, care, la rândul ei, este dublul mediei europene. Anul trecut, fiecare magistrat de la Tribunalul Buzău a avut o medie de 1.130 de dosare. Soluționarea lor a însemnat și renunțarea la unele drepturi, cum ar fi concediile de odihnă.

“Este un volum imens de activitate, gândiți-vă că un dosar presupune un volum mare de acte, necesită foarte mult timp, și am avut un volum de de 1 130 de dosare/ judecător. Efortul este foarte mare. Sunt restanțe, de la an la an se reportează concediile de odihnă, de multe ori sacrificăm timpul liber măcar pentru motivare.”

În prezent, judecătorii Tribunalului Buzău, ca și alți colegi de-ai lor din țară, protestează față de noile prevederi privind pensiile în sistem, prevederi care ar urma să fie adoptate de Parlament. Proiectul, inițiat de Ministerul Muncii și aflat la Camera Deputaților prevede mai multe schimbări. Creșterea treptată a vârstei de pensionare, recalcularea pensiilor de serviciu ale magistraților astfel încât să nu mai depășească salariul în plată al unui magistrat, dar și o vechime minimă de 25 de ani, în sistem, sunt câteva dintre prevederile noi.

Pe timpul protestului, magistrații nu mai intră în sălile de judecată și nu mai desfășoară procedurile judiciare decât în cauze urgente. În rest, ședințele sunt amânate, la fel și audiențele sau alte activități de lucru cu publicul. Asta în timp ce procurorii primesc sesizările prin poștă sau online.

Autorul știrilor

Elena Petre

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Să plece toți și din poliție și din armată și din învățământ și din sistemul sanitar așa vom scăpa de toți imbuibatii și să rămânem noi ăștia cu salariul putin mai mare decat minimul pe economie. Ei nu văd că țara asta trăiește numai din împrumuturi!

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian