Actualitate

Smeeni, cele mai mari venituri în 2021. Ce comună a detronat într-un singur an

Un material realizat de analizeeconomice.ro, pe baza datelor statistice existente la nivelul Direcției pentru Politici  Fiscale și Bugetare din Ministerul Dezvoltării, ce indică veniturile la bugetele locale, arată că în anul 2021 cea mai bogată comună din județul Buzău a fost Smeeni.

Potrivit analizei, anul trecut comunele din toată țara au avut venituri de 26 miliarde de lei, în creștere față de anul precedent, iar Smeeniul a înregistrat 26,49 milioane de lei venituri la bugetul local. Este cea mai mare sumă pe care a avut-o o localitate rurală în 2021 în tot județul și este mai mare decât veniturile înregistrate în anul precedent.

În 2020, comuna cu cei mai mulți bani a fost Vadu Pașii, care a avut venituri de 19,47 milioane de lei.

La nivel național, cea mai bogată comună este Chiajna din județul Ilfov, cu venituri de peste 88 de milioane de lei în 2021. În top 10 național se regăsesc 3 comune din Ilfov, 3 din județul Timiș și câte una din județele Cluj, Iași, Suceava și Bihor.

Pe de altă parte, același site de analiză economică prezintă, într-un alt material comparativ, și banii pe care i-au avut la dispoziție primăriile municipiilor reședință de județ în cursul anului trecut. Pentru comparație sunt folosite tot date de la Direcția pentru Politici Fiscale și Bugetare din Ministerul Dezvoltării.

Municipiul Buzău se regăsește la jumătatea clasamentului național, ca venituri și cheltuieli. Mai exact, reședința județului Buzău se află pe locul 22 pe țară și a avut în anul 2021 venituri de 325,4 milioane de lei și cheltuieli de 311,66 milioane.

Cele mai mari bugete le-au avut, după cum era de așteptat, municipiul București, urmat de orașele Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Constanța. La polul opus, cele mai mici venituri le-au avut orașele Miercurea Ciuc, Slobozia și Alexandria.