Încă o tragedie consumată, noaptea trecută, pe DN 2 E85, a frânt brutal o viață la doar 19 ani. O tânără din Râmnicu Sărat, aflată la volanul unei mașini care rula spre Buzău, a pierit în accident. Autoturismul a intrat în separatoarele de sens amplasate pe DN 2 E85 după care mașina s-a răsturnat. Tânăra de 19 ani a murit pe loc. În mașină se mai afla un tânăr de 20 de ani, din Grebănu, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.
Accidentul a avut loc în jurul orei 2,00, oră la care valorile de trafic pe DN 2 E85 sunt reduse. Ancheta urmează să arate care au fost cauzele ce au condus la imapctul fatal tinerei de 19 ani.
Adaugă comentarii