Actualitate SĂNĂTATE

Spitalul Județean face, din nou, angajări. Este nevoie de specialiști la Medicină Internă

Criza de medici specialiști se menține de o bună bucată de vreme la nivelul Spitalului Județean Buzău. Deși periodic posturile vacante sunt scoase la concurs, prea puțini medici specialiști sunt atrași de oferta celui mai mare spital din județul Buzău, astfel că multe posturi au rămas neocupate. Mai ales în această perioadă extrem de grea pentru cadrele medicale, criza de personal își spune cuvântul.

Una dintre secțiile unde este mare nevoie de specialiști este Medicina Internă. Conducerea Spitalului Județean face o nouă încercare și scoate la concurs un post cu normă întreagă de medic în specialitatea medicină internă. Înscrierea la concurs se poate face până la data de 30 octombrie.

„Pe secția Medicină Internă, conform organigramei, ar trebui să fie 8 medici. La momentul acesta, doar 6 posturi sunt ocupate, 4 medici sunt cu normă întreagă, iar 2 sunt rezidenți. Astfel, două posturi sunt vacante, unul fiind scos la concurs”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.

Printre altele, în încercarea de a-i determina să aleagă să profeseze la Buzău, tinerilor medici care vor veni la Spitalul Județean le va fi asigurată plata chiriei și utilităților în limita unui plafon de 1.000 lei lunar.

Mica Publicitate