Unul dintre sportivii răniți în urma accidentului rutier produs la ieșirea din municipiul Buzău către Ploiești a fost transferat la un spital din București. Inițial, medicii de la Spitalul Județean Buzău l-au evaluat și i-au acordat primele îngrijiri. Ulterior, s-a luat decizia ca victima, în vârstă de 18 ani, să fie transferată în Capitală, pentru îngrijiri de specialitate, ținând cont că a suferit o hemoragie craniană. Celelalte persoane rănite, 6 sportivi din Vrancea și un șofer de 28 de ani, din București, au suferit răni minore.
“În urma accidentului rutier au fost aduși la spital opt pacienți, dintre care șapte copii și un adult, care au necesitat îngrijiri medicale. S-a activat Planul Alb, au fost chemați de la domiciliu și ceilalți colegi. Secțiile chirurgicale s-au mobilizat și ele și au coborât în UPU, ca să evaluăm pacienții. Toți sunt stabili hemodinamic și respirator, cu multiple plăgi care se pot gestiona în Spitalul Județean Buzău. Un singur copil va pleca la București cu un TCC mai grav, cu o sângerare intracraniană, dar și el stabil hemodinamic și respirator la momentul actual”, a declarat dr. Nicoleta Popescu, medic șef UPU-SMURD Buzău.
La volanul celor trei autovehicule se aflau trei șoferi, de 69, 28 și 49 de ani, din Vrancea și București. Primele date arată că impactul ar fi avut loc după ce șoferul microbuzului de Vrancea ar fi vrut să întoarcă. Dumitru Zisu, conducătorul auto, spune însă că nu își explică ce s-a întâmplat.
“Mergeam la un concurs de judo și am simțit că zburăm, ne-am dus pe partea cealaltă, în șanț. Mergeam drept înainte spre giratoriul din capătul Buzăului. Nu aveam viteză, mergeam normal, erau copii în mașină și eu nu merg cu viteză. Mașina o folosesc numai la concursuri, are verificare, asigurare, totul este perfect. Nu știu ce s-a întâmplat, am fost loviți în spate, de undeva lateral, adică în stânga spate.”
Polițiștii buzoieni au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Detalii, AICI.
Adaugă comentarii