Actualitate Reporter de strada

Stație de autobuz, un adevărat pericol! „Era să-mi rup piciorul!”

Cititorii Șansa News.ro ne-au semnalat problemele existente de luni bune la una dintre stațiile de autobuz din Cartierul Micro 14. Oamenii sunt revoltați de faptul că după schimbarea stației, lucrările au fost lăsate nefinalizate. Buzoienii spun că este inadmisibil să fie nevoiți să aștepte mijloacele de transport în comun în condiții inumane.

Stația cu pricina a fost reabilitată în urmă cu câteva luni, dar lăsată așa…exact așa cum se poate observa în imagini! În spatele stației a fost “uitată” o grămadă de pâmânt și bolovani, sunt gunoaie peste tot, gropi în jurul băncilor și o canapea așezată între locul în care așteaptă călătorii și un magazin, astfel încât aceasta nici nu poate fi folosită.

Oamenii spun că au fost înțelegători și au tot așteptat ca zona să fie igienizată iar lucrările finalizate, dar au ajuns la capătul răbdării. În plus, se tem să nu se accidenteze mergând printre pietre și bucăți de asfalt.