Actualitate

Știrea zilei la Buzău. Autoritatea care a suspendat finanțarea europeană pentru trei artere ale orașului dă verdictul în privința lucrărilor

Vin primele clarificări de la autoritatea care a decis suspendarea plăților în cazul proiectului cu finanțare europeană pentru reabilitarea celor mai mari artere din municipiul Buzău. Lucrările pot continua cu finanțare de la bugetul de stat, subliniază Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional într-un răspuns acordat FOCUS TV.

Potrivit răspunsului, ca urmare a investigațiilor demarate de DNA Ploiești, în urma unei plângeri penale referitoare la suspiciuni de fraudă, a fost suspendată procesarea a 3 cereri de rambursare. Sunt cele aferente primelor 3 cereri de plata din cadrul proiectului. Suspendarea nu afectează însă plățile pentru acest proiect, spune clar AMPOR.

“ Având în vedere că pentru acest proiect sunt efectuate investigații de către DNA, AMPOR a suspendat procesarea cererilor de rambursare nr. 4, 5, 6 aferente cererilor de plata nr. 1, 2, 3, așa cum rezultă și din adresa nr. 57278/10.05.2022, deoarece, în aceste condiții, acestea nu pot fi incluse în declarațiile de cheltuieli întocmite la nivelul programului. Măsura suspendării nu afectează plățile pentru acest proiect deoarece autorizarea cererilor de rambursare aferente cererilor de plată nu implică efectuarea de plăți către beneficiari”, se arată în răspunsul transmis jurnaliștilor FOCUS Tv de către AM POR.

Însă, până la finalizarea investigațiilor, AM POR va continua să efectueze plăți pentru proiectul privind reabilitarea străzii Transilvaniei, Bulevardului Unirii și Bulevardului Industriilor. Banii vor fi alocați, conform unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului, de la bugetul de stat. O precizare foarte importantă este, însă, aceea, că dacă dosarul va ajunge la declanșarea urmăririi penale, sumele NU se vor mai achita.

“Până la finalizarea investigațiilor, AM POR va efectua plățile pentru acest proiect în baza prevederilor art. 9, lit. j) din OUG nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia se pot plăti de la bugetul de stat: „sumele necesare pentru plata cheltuielilor solicitate de beneficiari prin cereri de rambursare/cereri de plată, pentru care a fost formulată o sesizare de fraudă. Aceste sume se pot achita până la punerea în mișcare a acțiunii penale.”

Totodată, AM POR subliniază că nu deține nicio informație cu privire la suspiciunea de fraudă verificată de procurorii DNA.

În luna februarie, procurorii DNA Ploiești au deschis o cercetare penală in rem după înregistrarea unei plângeri ce vizează suspiciuni de fraudă. Sesizarea a ajuns inițial la Parchetul Județean Buzău dar a fost declinată DNA. Proiectul cu finanțare europeană prevede reabilitarea și modernizarea străzii Transilvaniei, Aleii Industriilor și celui mai tranzitat bulevard din oraș, Unirii.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian