Actualitate SĂNĂTATE

Strigăt de ajutor! Medic SAJ Buzău: “Nu mai facem față urgențelor, avem nevoie de ajutor. Am ajuns “să ne batem între noi” care găsește mai repede loc pentru un pacient”

De la debutul valului 4 al pandemiei, medicii și asistenții de la Serviciul de Ambulanță Județean duc zilnic o adevărată luptă pentru a face față avalanșei de solicitări. Telefonul sună de sute de ori pe zi. Pe de-o parte, sunt persoane care se simt foarte rău și trebuie duse la spital, având diverse afecțiuni, pe de altă parte sunt foarte mulți oameni care sună la 112 pentru a fi testați, întrucât prezintă simptome specifice infecției cu coronavirus.

Practic, echipajele de la Ambulanță, și așa puține, sunt nevoite să testeze peste 100 de buzoieni în 24 de ore, dar și să ajungă la alte persoane care au diverse probleme de sănătate. Lucru care este imposibil. Medicii de la SAJ recunosc că sunt depășiți de situație și nu mai reușesc să facă față tuturor solicitărilor. Sunt nevoiți să trieze cazurile  în funcție de gravitatea lor iar în unele cazuri oamenii așteaptă cu orele ca un echipaj să ajungă la ei.

medic SAJ

“De când a început valul 4, în fiecare zi suntem depășiți de situație, am ajuns să nu mai facem față urgențelor pentru că suntem ocupați cu testările la domciliu care ne pun mari probleme. Noi facem în 24 de ore cam 100- 120 de testări. Pe lângă testări, sunt și urgențele reale care necesită intervenția noastră. Colegele de la Dispecerat sunt efectiv depășite de situație, le rămân de la tura anterioară solicitări în așteptare cărora noi, fizic, nu le putem face față, la care nu putem ajunge. Ar trebui să le explice cineva nu că nu vrem, ci nu putem”, a dezvăluit la Focus Tv medicul Oana Laura Aniței, de la SAJ Buzău.

“Ne credem invincibili, doar când ne îmbolnăvim începem să credem în boală”

Printre buzoienii care sună la 112 și cer ajutorul medicilor de la Ambulanță sunt foarte multe persoane nevaccinate, care nici măcar nu credeau că ar putea fi lovite de noul coronavirus. Odată infectați, însă, pacienții realizează cât de gravă este situația, spun medicii.

“Ultimul pacient cu COVID pe care l-am dus la București și care era într-o stare mai gravă, nu era vaccinat. Mi-a recunosct că a făcut o mare greșeală și am observat că majoritatea celor care nu au crezut în COVID și s-au infectat, au avut remușcări că nu s-au vaccinat. Lucrul acesta mă frapează cel mai tare: atunci când ne îmbolnăvim începem să credem în boală. Probabil că așa suntem noi, simțim că suntem invincibili dar când ne ajunge cuțitul la os credem și cerem ajutor medicilor care ne ajută cum pot.„

Medic SAJ Buzău, Oana Laura Aniței

Avalanșa de solicitări pune o presiune enormă pe Serviciul de Ambulanță Județean. Pe lângă faptul că sunt foarte mulți pacienți, ambulanțierii sunt nevoiți să aștepte cu orele în curtea Spitalului Județean pentru a găsi un loc în care să fie internat bolnavul pe care îl aduc ei. Găsirea unui loc într-o oră sau două a ajuns să reprezinte o adevărată victorie pentru echipajele de la SAJ.

“Pacienții sunt mulți, în timp ce noi avem într-o tură doar 7-8 ambulanțe. Dacă ar fi să fac o glumă aș spune că am ajuns să ne batem între noi, colegii, cine face rost primul de un loc unde să lăsăm un pacient. Eu, personal, nu am așteptat mai mult de o oră, dar sunt colegi care au așteptat cu ambulanța în curtea spitalului chiar și 2-4 ore. Bineînțeles, se face un triaj iar pacienții în stare gravă sunt preluați mai repede. Avem medici insuficienți, suntem doar 2 medici care lucrăm efectiv în ture 12 cu 24, clar nu facem față.”

Puși într-o situație care se agravează de la o zi la alta, ambulanțierii lansează un strigăt de ajutor. Ei cer ca măcar de testarea pacienților cu simptome de COVID să se ocupe medicii de familie, astfel încât ei să poată răspunde la timp urgențelor.

“Aș dori să fac un apel în sensul că ar trebui să fim ajutați și de medicii de familie, să facă ei cumva și să testeze pacienții la domiciliu, ne- ar scuti pe noi de o muncă în plus. Dacă am primi ajutor de la medicii de familie, poate situația ar fi alta. Pacienții sunt direcționați către medicul de familie, așa e normal, indiferent de problema de sănătate, ar trebui s-o discute cu el. Dar, majoritatea medicilor le spun să sune la 112 dacă au simptome de COVID.”

Medicul de la SAJ Buzău cere sprijin și din partea buzoienilor. “Să fie precauți, să aibă grijă de sănătatea lor, să fie atenți la persoanele cu care intră în contact”, transmite medicul SAJ Buzău, Oana Laura Aniței.