Actualitate

Surprizele Consiliului Județean în luna cadourilor: fasole, luminițe și concerte

Pe bani mai puțini dar la fel de multe surprize. Asta au pregătit reprezentanții Consiliului Județean pentru buzoienii care, an de an, au fost obișnuiți să participe la evenimentele organizate în luna decembrie. Astfel, seria manifestărilor dedicate sărbătorilor de iarnă va fi deschisă chiar de Ziua Națională a României, când buzoienii sunt invitați la tradiționala fasole cu ciolan. În total, vor fi pregătite 2000 de porții.

”Activitățile organizate debutează chiar pe 1 Decembrie, când sărbătorim Ziua Națională a României. Consiliul Județean Buzău va oferi buzoienilor și în acest an o masă tradițională (2000 de porții, dintre acestea 500 sunt de post), iar Centrul Județean de Cultură și Artă va susține un spectacol dedicat acestei sărbători. Evenimentele vor avea loc în Parcul Centrului Muzeal I.C. Brătianu, între orele 11.00-13.00.

Tot pe 1 decembrie, Consiliul Județean Buzău va oferi buzoienilor cocarde și stegulețe în Crâng și în Parcul I.C. Brătianu pentru ca fiecare buzoian să poarte cu mândrie tricolorul”, anunță Consiliul Județean.

Tot pe pe 1 Decembrie se vor aprinde și tunelurile de lumini din fața Consiliului Județean Buzău, de la Centrul Muzeal I.C. Brătianu și de la Muzeul Județean Buzău.

Târgul de Crăciun de la Brătianu, deschis pe 5 decembrie

Și anul acesta, curtea interioară a Centrului Muzeal I. C. Brătianu va fi îmbodobită de sărbătoare și va fi organizat Târgul de Crăciun care va fi deschis publicului începând cu 5 decembrie.

”Evenimentul va debuta cu un concert de colinde, iar copiii vor primi cadouri de Moș Nicolae. Darurile vor fi împărțite de către elevi ai Liceului de Arte „Margareta Sterian”, costumați în personaje de poveste”, anunță Consiliul Județean.

Seria evenimentelor va continua și în a doua jumătate a lunii decembrie, când la Buzău va ajunge și Moș Crăciun pentru a lua micul dejun cu copiii care ajung la Muzeul Județean

”În perioada 16-18 decembrie, în intervalul 09.00-13.00, în foaierul comun al Muzeului Județean Buzău și al Teatrului George Ciprian Buzău, va avea loc evenimentul Mic-dejun cu Moș Crăciun. Aici, cei mici sunt întâmpinați de Moș Crăciun, un moment plin de încântare, povești și voie bună.

Scena din Parcul Centrului Muzeal I. C. Brătianu va prinde culoare, când va găzdui mai multe concerte susținute de elevii Liceului de Arte „Margareta Sterian”, începând cu ora 17.00. Pe 17 decembrie ne vor încânta cu muzică clasică, pe 18 decembrie invită buzoienii să se bucure de un concert de muzică ușoară, iar pe 20 decembrie vor susține un concert de colinde”, se arată într-un comunicat de presă emis de Consiliul Județean.

Pe 19 decembrie, Moș Crăciun va ajunge și în Târgul de Crăciun de la Brătianu.

”Începând cu ora 16.00, Parcul Centrului Muzeal I.C. Brătianu va fi însuflețit de cetele de colindători, ce vor crea cadrul ideal pentru întâlnirea mult-așteptată cu Moș Crăciun, care va avea un dar pentru fiecare copil. La final, vor admira un foc de artificii (17.30), completând astfel tabloul magic al sărbătorilor”.

La fel ca în fiecare an, Moș Crăciun va poposi la Spitalul Județean Buzău și la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău.

Pentru toate aceste evenimente, Consiliul Județean a alocat 300.000 de lei, față de 700.000 de lei cât s-au cheltuit anul trecut.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian