Actualitate

Sute de mii de pachete de țigări de contrabandă, confiscate de polițiști de la 2 grupări care acționau în Regiune (FOTO&VIDEO)

Polițiștii din Buzău au reușit destructurarea a două mari grupări care se ocupau cu contrabandă de tutun.  În urma amplelor percheziții derulate, oamenii legii au confiscat adevărate averi rezultate din vânzarea de tutun în afara legii: 11 vehicule, între care și autotrenuri, peste 120.000 de euro, 300.000 de lei și 1000 lire.

În perioada iunie 2020 și până în prezent, poliţiştii au documentat activitatea a două grupuri infracționale organizate, formate din cetățeni români și moldoveni, care s-ar fi ocupat de contrabandă cu țigarete.

Din verificările efectuate a reieșit faptul că  8 persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 52 de ani, membrii ai unui grup infracţional organizat,  ar fi introdus în România, din Republica Moldova, cantități importante de țigarete, pe care le-ar fi depozitat în locaţii special amenajate în județul Ilfov.

Ulterior, aceștia le-ar fi transportat şi valorificat la nivelul țării, inclusiv în municipiul Buzău, la o altă grupare organizată, membrii structurilor infracţionale având atribuite roluri distincte şi bine determinate, în vederea îndeplinirii scopului infracţional comun

La data de 24 aprilie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, au prins în flagrant membrii unei grupări, după ce aceştia ar fi introdus pe teritoriul României un ansamblu autotren ce conţinea peste 14 milioane de ţigarete.

Imediat după prinderea în flagrant, au fost efectuate 9 percheziţii domiciliare, în județele Buzău, București, Ilfov și Iași, au fost descoperite importante sume de bani, telefoane mobile şi alte mijloace de probă ce ar fi atestat activitatea infracţională a acestora.

În urma acestei activităţi, a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, față de 6 bănuiți, cu vârste cuprinse între 31 și 43 de ani.

Ulterior, la data de 13  mai, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Buzău, Iași și București au efectuat 15 percheziții domiciliare, în Buzău, la locuințele a 15 buzoieni, cu vârste cuprinse între 19 și 72 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigarete.

În urma tuturor activităților, au fost confiscate peste 15 milioane de ţigarete, au fost indisponibilizate 11 vehicule, printre care şi două ansambluri autotren, peste 120.000 de euro, 300.000 de lei, 1.000 de lire şi înscrisuri. 

De asemenea, au fost puse în executare 15 mandate de aducere.

La acțivitățile pentru destructurarea rețelelor au participat polițiști de la Ploieşti, Buzău și Iaşi și jandarmi din București, Buzău și Ploiești.