Actualitate SĂNĂTATE

Tânăr medic din Spitalul Județean, arestat pentru o “atenție” de la familia unui pacient

Spitalul Județean Buzău se află din nou în mijlocul unui scandal. Un tânăr chirurg ortoped – J.S.T.- a primit măsura arestului la domiciliu pentru luare de mită. Măsura a fost pronunțată de instanța de judecată joi, 18 decembrie și este valabilă 30 de zile din momentul pronunțării.

Potrivit anchetatorilor, medicul a primit de la soțul unei paciente pe care a operat-o suma de 500 lei, în două tranșe. Surse din anchetă ne-au declarat că medicul nu ar fi  condiționat actul medical, ci pur și simplu a acceptat suma de bani pe care soțul pacientei i-a oferit-o din proprie inițiativă, după care a fost denunțat de către nepotul pacientei și asta din cauza unei neînțelegeri.

Medicul ar fi fost nevoit să amâne operația pacientei de două ori, din motive justificate. Prima oară, pacienta a mâncat înainte de a intra în operație, iar medicul a fost nevoit să amâne operația, iar a doua oară din cauza unor probleme în blocul operator, nu s-a găsit niciun anestezist disponibil pentru a intra în operație. Nepotul pacientei și-a închipuit că suma pe care i-au oferit-o nu l-ar fi mulțumit pe medic, că acesta ar fi motivul pentru care întârzie intervenția chirurgicală și l-a denunțat oamenilor legii.

În România atât  darea cât și luarea de mită în sistemul medical constituie infracțiuni de corupție pedepsite conform Codului Penal. Prin urmare, nu doar medicul din Spitalul Județean răspunde acum în fața legii, ci și soțul pacientei, adică bunicul reclamantului, pentru că i-a oferit bani medicului (Articolul 290, Cod Penal).

Autorul știrilor

Florina Popescu

3 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu