Crește de la o zi la alta numărul școlilor din județul Buzău care se închid din cauza coronavirusului. Pentru că au apărut multe infectări în rândul elevilor sau angajaților din școli, 5 unități de învățământ din județ desfășoară cursuri on-line. Sunt atât unități din municipiul Buzău, cât și din mediul rural.
Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean Buzău, în ultimele ore, conducerile a două școli din mediul rural au solicitat și au primit aviz pentru trecerea tuturor cursurilor în mediul on-line. Este vorba despre Școala Gimnazială Săpoca și Școala Gimnazială Pănătău. Toți elevii celor două școli vor învăța de vineri, 15 octombrie, și până în data de 29 octombrie, din fața calculatorului.
Pe lângă cele două școli, alte 3 unități din județ sunt de câteva zile în on-line. Este vorba despre Colegiul Hasdeu și Liceul Tehnologic din Rușețu care desfășoară orele on-line din cauza cazurilor de coronavirus. A treia școală este Centrul Școlar de Educație Incluzivă Buzău, însă în acest caz desfășurarea cursurilor cu prezența fizică în bănci a elevilor nu este posibilă nu din cauza coronavirusului, ci din cauza lucrărilor de modernizare care nu s-au încheiat încă.

Adaugă comentarii