Patru bărbați au la dispoziție două săptămâni pentru a părăsi, voluntar, România. Este vorba despre cetățeni din Sri Lanka, depistați în situații ilegale de polițiștii de imigrări din Buzău. În toate cazurile au fost emise decizii de returnare.
Cei patru cetățeni a fost depistați în timpul unui control desfășurat în urmă cu o săptămână.
”La data de 26 ianuarie a.c., poliţiştii de imigrări au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. În urma acțiunilor întreprinse au fost depistați în situații ilegale patru bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 45 de ani, toți din Sri Lanka. Din verificări a reieșit că aceștia au intrat legal în România, în scop de angajare în muncă, însă la momentul depistării se aflau în ședere ilegală”, informează Biroul de Imigrări Buzău.
Bărbații trebuie să plătească și o amendă de 400 de lei și au la dispoziție 15 zile pentru a părăsi țara noastra.
”Ca urmare a celor constatate, persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 400 de lei fiecare, în conformitate prevederile cu O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, pe numele acestora au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile”, inforrmează Biroul de Imigrări.
De asemenea, alți doi nepalezi au fost depistați în situații ilegale în urmă cu trei luni. Detalii aici.
Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.
Adaugă comentarii