Programul ”Rabla pentru tractoare”, care va fi lansat în premieră în acest an de Administrația Fondului pentru Mediu, se va adresa în principal fermierilor care vor cumpăra utilaje agricole românești.
Este anunțul făcut de Ministrul Mediului, Mircea Fechet, care a vizitat, zilele trecute, o fabrică de mașini și utilaje agricole. Acesta a vorbit, în mare, despre modul în care va funcționa programul destinat micilor fermieri pentru cumpărarea tractoarelor cu bani de la stat.
”Am avut această vizită și pentru că în acest an, pentru prima oară în bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, urmează să demarăm un program pe care noi îl numim generic ”Rabla pentru tractoare” sau ”Rabla pentru utilaje agricole”. Avem 500 de milioane de lei buget alocat, aproape 100 de milioane de euro, şi vizita de astăzi sper eu că ne va conduce la elaborarea unui ghid de finanţare care să permită achiziţia a cât mai multor astfel de utilaje produse în România. Distanţele mari înseamnă un impact de mediu, iar legislaţia, în timp ce ne opreşte să ne referim la o anumită firmă, la un anumit producător sau la o anumită ţară de provenienţă, ne dă posibilitatea să avem criterii de eligibilitate legate de mediu şi când discutăm despre mediu, fără îndoială că transportul până la destinaţie este un factor de care ar trebui să ținem cont. Un echipament produs în Asia nu ar trebui să poată fi achiziţionat, câtă vreme plătim din bani publici atât de uşor ca și cum ar fi un echipament produs în România sau în vecinătate”, a declarat ministrul liberal.
Ghidul de finanțare este aproape gata și urmează să fie publicat, pentru a intra în dezbatere publică.
Adaugă comentarii