Garniturile de tren care traversează Buzăul, cu oprire în Stația CFR, înregistrează întârzieri din cauza temperaturilor ridicate. CFR Călători a anunțat încă de ieri că traficul feroviar se desfăşoară cu limitarea vitezei de circulaţie, din cauza temperaturilor de peste 40 de grade înregistrate în aer şi a celor de peste 50 de grade de la nivelul şinelor. Întârzieri sunt și în cazul garniturilor private.
În intervalele orare în care temperatura aerului depăşeşte 35-37 de grade Celsius, viteza trenurilor se reduce cu 20-30 kilometri pe oră faţă de cea normală.
Marți, aproape toate garniturile care au oprit în Buzău au avut întârzieri. Cea mai mică întârziere a fost de 9 minute la trenul Regio care avea programată plecarea spre București la 14:06.
Recordul de întârziere l-a înregistrat, dimineață, o garnitură care urma să plece din Gara Buzău la ora 3 și 41 de minute. Garnitura a avut o întârziere de 151 de minute la destinația finală, București Nord. Nu una, ci două locomotive ale acestui tren s-au defectat fiind nevoie de înlocuirea acestora, pe traseu.
Estimările privind întârzierile preconizate și cele înregistrate pe calea ferată pot fi vizualizate, în timp real, AICI.
Adaugă comentarii