Actualitate

Un cunoscut blogger vrea să refacă obiective turistice din Sărata-Monteoru. Pentru două dintre ele a găsit deja formula câștigătoare

Nu mai e demult o noutate că există clădiri vechi, deloc puține, care își pierd din strălucire chiar sub ochii noștri. Adevărate monumente, clasate sau nu ca atare, pălesc în negura timpului, iar prea puține dintre ele primesc atenția cuvenită pentru a arăta așa cum au fost concepute de arhitecții și creatorii lor.

„Călător prin România”, faimosul blogger, s-a hotărât să scoată la lumină frumusețile arhitecturale din Sărata-Monteoru, astfel că, în urma unor analize din teren, împreună cu localnicii, acesta a reperat două obiective importante din zonă: „Casa de Cultură” și „Grădina de Vara”.

Casa de Cultură din Sărata Monteoru a fost construită în jurul anului 1930 și este degradată din cauza trecerii timpului. Obiectivul a fost folosit necorespunzător ani în șir. Din clădire s-au furat multe, spun localnicii, care povestesc și că a găzduit petrecerile din perioada comunistă. Clădirea a avut la un moment dat și rolul de cinematograf, însă nu se știu foarte multe detalii deoarece momentan nimeni nu a avut acces în imobil.

În urma documentării făcute de blogger, reiese că „Grădina de Vară” avea rolul de a găzdui concertele fanfarei militare pe vremuri. Acest amfiteatru ar fi fost construit chiar de Grigore Monteoru, care ar fi vrut în acest fel să creeze o oază de cultură în zonă.

„În legatură cu amfiteatrul, știm din monografia stațiunii a lui Constantin Bacaloglu, ca este construit de Monteoru pentru a fi o oaza culturala pentru locuitori si turiști. Aici, împreună cu micul foișor de pe domeniu, fanfarele militare de la Buzău bucurau cu cântecele lor pe toți”, declară pentru Șansa News.ro, Iulian Tănașcu-„Călător prin România”

Iulian Tănașcu, supranumit în mediul online „Călător prin România”, după numele blogului său, a copilărit în județul Buzău și spune că s-a zbătut pentru comuna copilăriei sale, Sărata-Monteoru. A aflat, astfel că ambele imobile ar fi în patrimoniul Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor România Film (RADEF), companie aflată în subordinea Ministerului Culturii. Iar în urma unei discuții, a a primit un răspuns mulțumitor.

„Am discutat cu RADEF, compania de stat aflata sub Ministerul Culturii care o are in patrimoniu si ne-a spus ca bucuroși doresc sa găsească o formula câștigătoare pentru a le reda comunității”

Încă nu se știe cu certitudine cine și cum va prelua în administrare cele două imobile, dar autoritățile s-au arătat interesate de reabilitarea lor. Ce e cert e că dacă vor fi puse în circuitul turistic nu ar aduce decât beneficii.

„În acest moment, căutăm cea mai bună variantă pentru ele. Indiferent cum vor fi preluate, asociatia pe care o conduc o sa aibă grija ca aceste doua obiective sa fie refăcute si sa fie redate comunitații locale. In funcție de modalitatea in care le vom folosi pe plan local, acestea pot genera venituri pentru bugetul local, care vor ajuta la dezvoltarea zonei”



 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian