Actualitate

Un nou an școlar, noi reguli. Ce elevi vor primi burse de merit anul acesta

Luni, 11 septembrie, este prima zi din anul școlar 2023-2024. Anul școlar va fi împărțit în 5 module, despărțite de 5 vacanțe. Cursurile încep pe 11 septembrie, urmând ca anul școlar să se încheie pe 21 iunie 2024. Prima vacanță este programată în perioada 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023.

Noul an școlar vine, însă, și cu schimbări. Cele mai discutate sunt cele referitoare la criteriile de acordare a burselor de merit. Spre deosebire de anii trecuți, va crește numărul elevilor care vor primi burse de merit. O spune ministrul Educației, Ligia Deca, potrivit căreia creșterea este determinată de un nou criteriu introdus într-un ordin de ministru. Astfel, toți elevii de gimnaziu și liceu care în anul școlar trecut au avut media generală peste 9.50 vor primi în anul școlar ce va începe luni burse de merit. În plus, astfel de recompense vor fi acordate și primilor 30% dintre elevii din clasă.

“Avem o serie întreagă de schimbări. În primul rând, crește numărul de copii care primesc bursă. La modul general, numărul de copii care vor primi bursă crește cu cel puțin 25-30%. La bursa de merit, probabil cea mai discutată, avem o dublare a numărului de beneficiari. Îi vom prinde pe toți cei care au peste 9.50, cum a fost în anul trecut, dar vom acorda burse de merit și pentru primii 30% din clasă. Prima treime din clasă va primit bursa de merit. De ce? Pentru a stimula competiția între copii și pentru a-i motiva să se autodepășească, pentru că până la urmă copiii se compară cu cei din jurul lor pe care îi văd zi de zi în clasă. Încă ceva, crește și cuantumul, de la 200 lei pe lună la 450”, a precizat ministrul Educației la Antena 1.

În Buzău, după cum arată situația întocmită de Inspectoratul Școlar, numărul elevilor care vor primi burse de merit în acest an școlar depășește 5 500. Concret, numai numărul elevilor cu media de absolvire mai mare sau egală cu 9,50 anul trecut a fost de 5.557.

Bursa de merit are din acest an o valoare de 450 de lei și se acordă lunar.

De asemenea, elevii pot primi burse de excelență olimpică, sociale sau tehnologice.

Autorul știrilor

Elena Petre

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Burse de merit poate pentru părinții care nu cheltuie banii pentru nevoile copilului . Cunosc caz în care bursele și alocațiile sunt cheltuite pe băutură și țigări . Săracul copil nu vede nici măcar îmbrăcăminte și încălțăminte ( le primește de pomană). Cine verifica daca banii ajung la copii? Cine face anchete cum sunt cheltuiți? Vai de copii !

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian