Actualitate

Un nou tronson de drum, intens circulat din Buzău, închis traficului auto

Un nou șantier urmează să fie deschis pe un tronson de drum, extrem de aglomerat, din municipiul Buzău. Este vorba despre Șoseaua Nordului, acolo unde vor începe lucrările de întreținere.

”Primăria Municipiului Buzău aduce la cunoștință participanților la traficul rutier începerea lucrărilor de întreținere pe Șoseaua Nordului din Municipiul Buzău,  pe tronsonul coborâre Pod Fabrica de bere către Dedeman, respectiv pe sensul de mers către Dedeman, în lungime de 450m”, informează Primăria Buzău.

Pe toată perioadă lucrărilor, drumul va fi închis circulației auto, pe timpul nopții.

”Lucrările se vor desfășura în perioada 07.06.2023 – 07.07.2023, în intervalul orar 20.00 – 03.00, cu închiderea circulației pe partea dreaptă a acestui tronson de stradă și devierea circulației pe un singur sens, pe partea stângă, alternativ pentru ambele sensuri, prin dirijarea semaforizată a traficului și pilotare asistată de un echipaj de la Politia locală”, informează Primăria Buzău.

În afara intervalului orar mai sus menționat, circulația se va desfășura normal pe cele două sensuri de circulație, cu restricție de viteză .

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian