Actualitate Social

UN VEȘMÂNT AL MOAȘTELOR SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA DE LA IAȘI, AȘEZAT SPRE ÎNCHINARE LA CATEDRALA ARHIEPISCOPALĂ DIN BUZĂU (FOTO)

Un veșmânt al moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași a ajuns la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău, potrivit site-ului Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Sursa foto: arhiepiscopiabzvn.ro

”Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, joi, 6 august 2020, de praznicul Schimbării la Față a Domnului, la Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, a fost așezat spre închinare veșmântul ce a acoperit un timp moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, în locul special amenajat la baza icoanei ocrotitoarei Moldovei, situată pe latura de miazănoapte a catapetesmei.

Veșmântul a fost solicitat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei încă din anul 2016, cererea fiind aprobată la începutul acestui an. Astfel, în data de 10 iulie 2020, o delegație formată din slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale din Buzău s-a deplasat la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde a primi veșmântul de la Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu un hrisov, prin care se atestă autenticitatea acestuia”, se arată pe site-ul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Moaștele Sfintei Parascheva de la Iași sunt păstrate aproape integral, acestea nefiind împărțite de la venirea în Moldova, în anul 1641, însă credincioșii ortodocși de pretutindeni se pot bucura de binecuvântarea cuvioasei prin închinarea la veșmintele sale. Aceste veșminte sunt ofe­rite ca mângâiere creștinilor din parohiile diferitelor regiuni ale țării, dar și unor biserici din străinătate, pentru a păstra vie credința orto­doxă și pentru ca poporul iubitor de Dumnezeu s-o aibă alături pe sfânta ocrotitoare a Moldovei. Ca binecuvântare și mângâiere, ca dar sau ca întărire în credință, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a început, după 1989, să ofere aceste veșminte anumitor biserici, se arată pe doxologia.ro.

Alături de moaștele Sfinților Ierarhi Nectarie de la Eghina și Teodosie de la Mănăstirea Brazi, precum și ale Sfintei Cuvioase Mucenițe Anastasia Romana, veșmântul Sfintei Parascheva de la Iași îmbogățește tezaurul spiritual al Catedralei Arhiepiscopale din Buzău, cuvioasa adăugându-se în rândul ocrotitorilor sfântului lăcaș, se mai arată pe site-ul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate