Actualitate

UN VIS APROAPE DE REALIZARE. “ȚINUTUL BUZĂULUI”, la un pas de a primi recunoașterea UNESCO

“În cel mult un an de zile, “Ținutul Buzăului” va fi acreditat Geoparc Internațional UNESCO.” O spun autoritățile județene, convinse că munca de ani de zile a specialiștilor, care au lucrat non stop pentru a demonstra că Buzăul are zone de o frumusețe rară, care trebuie făcute cunoscute peste granițe, va fi încununată de succes.

În a doua parte a anului trecut, reprezentanții Asociației Ținutul Buzăului au demarat oficial procedurile de obţinere a statutului de Geoparc UNESCO pentru “Ţinutul Buzăului”. Dosarul stufos a fost completat cu toate documentele necesare iar în toamnă a fost înaintată scrisoarea de intenţie către UNESCO. În prezent,  dosarul se află în etapa de evaluare de către specialiștii internaționali.

“Dosarul este în analiză. Îmi place să spun, și este adevărul, că noi suntem acum, Geoparcul “Ţinutului Buzăului” este aspirant la acreditarea UNESCO. Avem toată documentaţia depusă. Bineînţeles, mai sunt paşii următori când vin raportorii să analizeze dosarul. Cu siguranţă, în maxim un an de zile Geoparcul Ţinutul Buzăului va fi acredidat UNESCO cu tot ce înseamnă această acreditare. Vor fi doar două parcuri acreditate UNESCO în România. Mă refer la Parcul Retezat şi Geoparcul Ţinutul Buzăului.”, a declarat la Focus Tv, președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

După modul în care decurg lucrurile, nu mai este nicio îndoială: “Ținutul Buzăului”  va căpăta recunoaștere UNESCO, respectiv va fi recunoscut ca fiind un teritoriu  cu valori naturale si culturale de importanță internațională, este convins președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu:

“Lucrurile sunt foarte clare. Cu siguranţă, din informaţiile pe care le am, s-au parcurs anumiţi paşi. Deci, vom fi cu siguranţă acreditaţi UNESCO. Nu mai poate fi un pariu. Un pariu a fost acum câţiva ani. A fost mult până când am mişcat lucrurile, până când s-au pus toate lucrurile la punct. Am asigurat şi finanţarea. Consiliul Judeţean şi-a luat un angajament pe perioada de 7 ani să asigure o sumă de bani. Este vorba de aproximativ 70.000 de euro. Am făcut paşii care trebuiau făcuţi. În curând, în luna martie, probabil, sau la începutul lunii aprilie, vom inaugura o poartă de intrare în “Ținutul Buzăului”, în comuna Berca. Lucrurile vor continua pe aceşti paşi şi cu siguranţă Geoparcul “Ţinutului Buzăului” va fi acreditat UNESCO.

“Ținutul Buzăului” se întinde pe suprafața a 18 comune de deal  și munte, fiind un teritoriu complet rural. În acest areal se regăsesc Vulcanii Noroioși dar și trovanții de la Bozioru, Malul cu sare de la Mînzălești, precum și prețiosul chihlimbar de Colți. 

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian