Actualitate

Undă verde pentru organizarea refendumului! Locuitorii din Buzău și Țintești, chemați la urne pentru a decide unirea celor două localități

Vot decisiv pentru organizarea refendumului în cadrul căruia locuitorii din Buzău și Țintești ar urma să fie consultați în legătură cu unirea celor două localități. Consilierii locali municipali și-au dat acceptul, miercuri, pentru a fi organizat referendumul pe 26 septembrie. Cu 17 voturi pentru, 5 abțineri si un vot împotrivă, proiectul a trecut în Consiliul Local Municipal Buzău. O ședință similară a avut loc, miercuri, și în Consiliul Local Țintești. Acolo, toți cei 13 consilieri locali și-au dat votul pentru organizarea referendumului la aceeași data, stabilită la finele lunii septembrie.

Aurel Stoica, primar Țintești

În consecință, e clar că buzoienii, atat cei din municipiul reședință de județ, cât și cei din comuna Ținteși, vor fi chemați la urne pe 26 septembrie pentru a decide dacă este oportună sau nu unirea celor două unități administrative-teritoriale.

Subiectul convocării la referendum ajuns miercuri, pe masa aleșilor locali din Buzău, nu a trecut fără dezbatere. Primul pe ordinea de zi, proiectul a stârnit numeroase discuții, printre cei care au luat cuvântul fiind și deputatul USR-PLUS Emanuel Ungureanu, prezent în sala de ședințe. Dezbaterea celui mai așteptat proiect de pe ordinea de zi a început cu votarea a două amendamente propuse de viceprimarul Ionuț Apostu, ca urmare a unei adrese trimise de Autoritatea Electorală Permanentă. Concret, a fost vorba despre proceduri ce țin de organizarea procesului electoral din 26 septembrie, astfel că cele două amendamente au fost votate fără probleme, primind aprobarea tuturor consilierilor prezenți la ședință.

Discuțiile au continuat, cu păreri pro și contra referendumului, exprimate de aleșii locali. Constantin Florescu, consilier PMP, a cerut amânarea proiectului și organizarea, mai întâi, a unui sondaj prin care cetățenii celor două localități să fie întrebați dacă vor această unire.

Solicitarea consilierului PMP nu a fost supusă votului,  întrucât ordinea de zi fusese deja aprobată, astfel că discuțiile au continuat cu intervenția deputatului Emanuel Ungureanu.  În mod surprinzător, parlamentarul s-a poziționat diferit de liderii USR-PLUS de la Buzău, anunțând că susține refendumul, ca fiind un proiect benefic comunității, așa cum speră că primarul Constantin Toma va susține, în aceeași idee, proiectul lansat de deputatul USR-PLUS, privind construirea unui spital municipal la Buzău. Mai mult, Emanuel Ungureanu a anunțat că în campania pentru referendum va ieși în stradă și va susține proiectul mergând din casă în casă pentru a informa cetățenii despre avantajele acestei uniri.

”Vreau să vă spun că și eu vin la Buzău și sustin acest refendum și îl voi sustine pe stradă, din casă cu casă, bloc cu bloc. Nu este campanie electorală. Este un proiect comunitar”, a spus Emanuel Ungureanu.

Ungureanu nu a plecat de la microfon până când nu i-a cerut primarului un angajament scris care să conțină promisiunea susținerii a proiectului privind ridicarea unui spital municipal. Toma l-a anunțat că a cuprins în Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Buzău 2021-2027 și construirea unui spital.A

La rândul lor, consilierii USR-PLUS au anunțat că nu resping ideea unirii Ținteștiului cu Buzăul, doar că proiectul nu este complet, în opinia lor, motiv pentru care s-au abținut la vot.

”Acest demers pentru unirea mai multor UAT-uri este un demers bun. Vă felicit pentru această idee, dar astăzi ați venit cu un proiect slab documentat” a declarat Irinel Cârstea, consilier USR Plus.

Pe de altă parte, consilierii liberali au anunțat că nu sunt împotriva proiectului ca Ținteștiul să se unească cu Buzăul, însă au declarat că nu văd oportun momentul realizării acestei uniri, din motive financiare, în condițiile în care organizarea referendumului ar costa circa 1.2 milioane de lei, bani care vor fi luați din bugetul orașului.V

În final, proiectul privind organizarea referendumului la 26 septembrie a trecut cu 17 voturi pentru, un vot împotriva și 5 abțineri.

Primarul Constantin Toma a declarat că miza referendumului excede intereselor administrației Buzăului, fiind și un experiment urmărit la nivel national. România are nevoie de o reformă administrativă, reformă care poate începe la Buzău prin alipirea Ținteștiului municipiului, a subliniat edilul-șef.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian