Actualitate

Unde a ajuns disputa locurilor de parcare de pe Unirii. Ionuț Apostu, viceprimar: ”Lor nu le plâng de milă!”

În problema tot mai încinsă a locurilor de parcare sau de staționare, desființate o dată cu reabilitarea bulevardului Unirii, continuă să apară reacții, dar nu și soluții.

Viceprimarul municipiului Buzău, Ionuț Apostu, a dat publicității lista activităților comerciale desfășurate de agenții economici de pe Unirii, în contextul plângerilor venite dinspre agenții economici cărora le-a scăzut numărul clienților. Postarea de pe Facebook a viceprimarului Apostu reflectă ierarhia activităților economice de pe Unirii și surprinde printr-un comentariu:

”Lor nu le plâng de milă!”,scrie reprezentantul Palatului Comunal.

Așa cum se poate observa din lista data publicității de viceprimarul Ionuț Apostu, lista firmelor de pe Unirii cuprinde o paletă diversă de activități economice.

Postarea vine în contextul preluării mesajelor de la antreprenorii de pe bulevardul Unirii, de către președintele PNL Buzău-Organizația Municipală, senatorul Vlad Mircea Pufu, împreună cu consilierii locali. O delegație a acestora a stat de vorbă, zilele trecutre, cu reprezentanții micilor afaceri de pe Unirii.

Reacția viceprimarului Ionuț Apostu vine să apere proiectul reabilitării și să acrediteze ideea unei teme false.