Astăzi se împlinesc 47 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, cel care a fost deopotrivă o catastrofă, dar și o lecție importantă pentru viitor. Seismul cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul în Vrancea, a ucis aproape 1600 de oameni, cei mai mulți în Capitală, care a fost cea mai afectată. Mii de clădiri s-au dărâmat ori au fost afectate puternic în urma cutremurului, care a provocat distrugeri inclusiv în alte țări, ca Republica Moldova sau Bulgaria. Iar în zona epicentrală, seismul din 4 martie 1977 a determinat inclusiv modificări geologice.
Un dezastru poate să apară oricând. Și nu e neapărată nevoie să fie un cutremur. Au însă oamenii unde să se adăpostească?
Adăposturile destinate populației pentru situații precum un atac aerian sau, mai grav, în unul nuclear, chimic sau bacteriologic, reprezintă o problemă. Sunt puține ca număr, iar cele care sunt, nu sunt neapărat și funcționale.
În Buzău, adăposturile în care oamenii ar trebui să fie cazați în caz de dezastru au fost verificate la sfârșitul anului trecut de inspectorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău. Concluzia nu este deloc bună: din cele 49 de adăposturi, doar 30% sunt în stare perfectă. Restul au nevoie de îmbunătățiri semnificative. Până acum nu au fost aplicate sancțiuni, dar primăriile pe raza cărora se află adăposturile au sarcina de a le moderniza și dota astfel încât să fie funcționale cât mai repede.
Lista adăposturilor civile din județul Buzău poate fi consultată pe site-ul ISU Buzău, dar și AICI:
Adaugă comentarii