UPDATE 14:30 Dezastru în urma incendiului care a izbucnit în această dimineață la restaurantul Cabanei Izvoranu. Nimic nu a mai rămas din restaurantul cuprins de foc. Întreaga clădire construită din lemn a fost distrusă. De aproape 6 ore pompierii se luptă să lichideze incendiul. Flăcările au fost stinse, dar au rămas focare ce ard mocnit. Așa că, la această oră, la fața locului se află o autospecială de stingere și o autocisternă cu 8 subofițeri. Aceștia intervin pentru stingerea tuturor focarelor și veghează ca nu cumva focul să se reaprindă. Potrivit ISU Buzău, misiunea va mai dura cel puțin o oră.
UPDATE: Prezența în număr mare a pompierilor și acțiunea promptă a tuturor celor care au sărit să stingă focul a făcut ca în acest moment propagarea incendiului să fie limitată. Cel de-al doilea corp de lemn al clădirii, în suprafață de 300 mp, este protejat și nu riscă să fie cuprins de flăcări, transmit reprezentanții ISU Buzău.
N.R. Dintr-o regretabilă eroare, șansanews.ro a indicat, inițial, Restaurantul La Motoare ca fiind obiectivul afectat de incendiu. În realitate, incendiul este la restaurantul din vecinătatea Cabanei Izvoranu, aflat pe raza aceleiași localități, Tisău. Regretăm neplăcerile create în urma acestei erori și facem cuvenita rectificare.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Mobilizare importantă, în localitatea buzoiană Tisău, unde a fost semnalat un incendiu la o cabană din lemn. Este vorba despre restaurantul de lângă Cabana Izvoranu.
4 echipaje aflate în tot atâtea mașini de intervenție au pornit către locul incendiului. Sunt 21 de pompieri care încearcă să stingă focul. O primă evaluare arată că restaurantul arde generalizat, pe o suprafață de circa 300 de metri pătrați. Incendiul este localizat, iar pompierii acționează pentru lichidare. Riscul de propagare rapidă a flăcărilor este amplificat de faptul că imobilul este o construcție din lemn.
Apelul inițial la 112, primit în urmă cu circa o jumătate de oră, arăta că iese fum pe lângă hornul cabanei. Oamenii din interior s-au autoevacuat și împreună cu câțiva vecini au intervenit cu stingătoare și alte mijloace în încercarea de a ține în frâu flăcările.
”Pentru că incendiul se afla în fază incipientă la momentul anunțării, iar clădirea respectivă este o construcție din material lemnos cu potențial de propagare rapid, la fața locului se deplasează 3 ASAS, Autocisterna, Autoscara S42 și ambulanța SMURD, cu un total de 21 pompieri. S-au solicitat reprezentanții Electrica și SVSU Tisău pentru sprijin la locul intervenției”, au transmis reprezentanții ISU Buzău.
Vom reveni cu detalii.
Adaugă comentarii