Buzăul bate un nou record la cultura de usturoi. Cunoscut pentru faptul că deține locul 1 la nivel național, atât după suprafața cultivată cât și în ceea ce privește numărul de beneficiari înscriși în Programul Usturoiul, anul acesta Buzăul uimește cu cifre record. Mai exact, în 2023 aproape că a fost dublată suprafața cultivată cu usturoi ajungând la aproape 600 de hectare. În ciuda producției ridicate, prețul unui kilogram se menține ridicat. De exemplu, la Toamna Buzoiană usturoiul se vinde cu 20 de lei kilogramul.
Buzoienii știu să facă bani din usturoi. Încurajați de ajutorul primit prin programul de minimis derulat de Ministerul Agriculturii, fermierii din Buzău au mărit considerabil suprafețele cultivate cu usturoi ajungând ca în ultimul an să dubleze cifrele înregistrate anul trecut și care au plasat Buzăul pe primul loc la nivel național. Concret, anul acesta au fost cultivate cu usturoi 598 de hectare față de 305 cât au fost anul trecut. În creștere față de anul trecut este și numărul cultivatorilor.
Cifrele record cu siguranță vor plasa și anul acesta Buzăul pe primul loc la nivel național în Programul Usturoiul, însă, dincolo de această poziționare fruntașă, Buzăul are și o serie de avantaje de care se bucură toți consumatorii. În primul rând, explică directorul Direcției Agricole Buzău, a fost omologat primul soi românesc, din zona Buzăului, respective soiul de usturoi ”Benone” și, în al doilea rând, a scăzut cantitatea de usturoi importată.
În ciuda producției record obținută în județul Buzău, usturoiul a păstrat un preț ridicat. De exemplu, la Toamna Buzoiană, târgul care reunește producătorii din tot județul, usturoiul se vinde, în funcție de calitate, cu 15 și 20 de lei kilogramul. Producătorii prezenți spun că au marfă de calitate și, în plus, cheltuielile cu întreținerea unui hectar au crescut astfel că sunt obligați să păstreze aceste prețuri.
Adaugă comentarii