Actualitate SĂNĂTATE

Valul 4 bate în retragere, încep pregătirile pentru valul 5. Prioritatea zero: un număr cât mai mare de paturi conectate la rețea de oxigen, în toate spitalele din județ

Agresivitatea cu care a lovit valul 4 al pandemiei determină autoritățile buzoiene să caute soluții și să modernizeze infrastructura din sistemul medical astfel încât să fie amenajate cât mai multe paturi pentru bolnavii care au nevoie de oxigen. Prioritatea zero a autorităților din Buzău este găsirea soluțiilor pentru suplimentarea numărului de paturi cu prize de oxigen, a anunțat, la Focus Tv, prefectul Daniel Țiclea.

“În primul rând, acest val 4 a fost de o violență la care nu se aștepta nimeni. O altă caracteristică a fost aceea că dintre cazurile foarte grave, 90 %, cel puțin, au fost dintre persoanele nevaccinate și a fost o afectare pe grupe de vârste începând cu 50- 55 ani, dar foarte mulți bătrâni au fost afectați. De asemenea, au fost foarte multe cazuri grave care au necesitat mult oxigen, au fost pacienți care au avut nevoie de 15- 20 l de oxigen. În acest context, am stabilit prioritățile noastre pe termen mediu, mediu și lung. Noi am stabilit deja că pentru sistemul sanitar din Buzău este obligatoriu ca în următoarele 2 luni să mărim numărul de paturi ATI cu oxigen cu prize de perete, care să asigure un debit de 15-20 l pentru pacienții în stare gravă.”

În vizor sunt, în primul rând, Spitalul Orășenesc Nehoiu și Spitalul Râmnicu Sărat.

“Am început să strângem devize, trebuie să extindem oxigenul pe prize pe perete cu alimentare din ministocatoare, montarea lor e mai ușoară și avizarea, de asemenea. Pentru Nehoiu urgent trebuie să facem acest lucru. Avem niște planuri pentru Spitalul Nehoiu unde sunt paturi ATI, aici avem un deviz de 60 000 de euro. Avem schițe și pentru Râmnicu Sărat și bineînțeles sunt planuri pe termen mediu pentru Spitalul Județean cu un proiect pe fonduri europene de peste 1 milion euro, dar avem și planuri pentru a amenaja ceva în curtea de la Gîrlași.”

La Spitalul Orășenesc Nehoiu sunt 10 paturi ATI, însă, după transformarea unității în spital suport COVID au rămas funcționale doar 2 paturi, astfel încât să poată fi respectate circuitele. În prezent, la Nehoiu poate fi asigurat un consum de maxim 10 l de oxigen, cu două surse, dar ar fi nevoie de o sursă fixă care să asigure un consum mult mai ridicat, de cel puțin 15 l, având în vedere formele grave de boală generate de pandemie.

O firmă a venit recent cu o ofertă de amenajare a unei instalații de oxigen, în valoare de 60.000 de euro. Dar, pe lângă lucrările pe care le-ar executa firma respectivă, ar mai fi nevoie de alte investiții la unitatea spitalicească pentru a putea fi pusă în aplicare un astfel de proiect, lucrări pentru care este nevoie de identificarea unei surse de finanțare.