Actualitate Alertă Coronavirus Buzău

VEȘTI PROASTE DIN AZILUL FOCAR DE LA COSTEȘTI! A fost înregistrat primul deces. Un alt bătrân a fost internat la Terapie Intensivă

Curg veștile proaste de la căminul pentru persoane vârstnice ”Sfinții Constantin și Elena” Costești, acolo unde Direcția de Sănătate Publică a declarat în urmă cu câteva zile focar COVID-19.

Un bărbat, confirmat duminică cu infecția SARS-CoV-2, a decedat marți dimineață. Bătrânul avea 91 de ani și avea și alte afecțiuni care îi puneau sănătatea în pericol.

Tot marți alți doi bătrâni s-au simțit foarte rău, iar unul dintre ei, diagnosticat și cu diabet, deja a fost internat pe secția Terapie Intensivă din Spitalul Județean Buzău, în timp ce pentru al doilea încă se caută un loc într-o unitate medicală unde ar putea fi tratat corespunzător, sub supraveghere medical de specialitate.

5 NOI CONFIRMĂRI

De asemenea, marți, alți cinci beneficiari din azilul de la Costești au fost confirmați cu infecția SARS-CoV-2 astfel că numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 16, dintre care 12 bătrâni și 4 angajați

Situația este foarte grea, iar epidemiologii din Buzău susțin că este cel mai grav focar înregistrat până acum în județ, tocmai prin prisma vârstelor înaintate ale pacienților dar și prin starea de sănătate precară pe care o au, mulți fiind deja diagnosticați cu multiple afecțiuni.

Cât privește sursa infectărilor, deocamdată, există suspiciunea că totul ar fi pornit de la un angajat care s-ar fi întors recent din concediul pe care și l-ar fi petrecut pe litoral. Urmează ca ancheta epidemiologică să demonstreze dacă acest scenariu se va adeveri.

Între timp, epidemiologii din Buzău monitorizează situația de la azil, iar miercuri o echipă formată din medicul Carmen Scântei și dr. Micu Bogdan Cristian va merge la căminul de la Costești pentru a consulta bătrânii internați.

În total, la azilul ”Sfinții Constantin și Elena” au mai rămas, după decesul înregistrat marți, 35 de beneficiari.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate