Un șir lung de drame. O viață trăită din aproape în aproape, iar când apărea o urmă de speranță, o altă cumpănă îl dobora. Este destinul unui om care, în ciuda necazurilor și a lipsurilor, se încăpățânează să iasă învingător dintr-o luptă pe care o duce de când se știe și care parcă devine tot mai grea.
Vasile Aldea are 46 de ani, iar de mai bine de 12 ani spitalele i-au devenit căminul pe care nu l-a avut niciodată. Povestea tristă a lui Vasile începe încă din copilărie. La doar 4 ani a fost abandonat de părinți, iar până la vârsta majoratului a fost mutat dintr-un cămin în altul. După ce a împlinit 18 ani , Vasile știa că trebuie să-și construiască un viitor . Își dorea o viață normală dar cel mai mult își dorea o familie.
Priceput și ambițios, Vasile s-a angajat. A muncit și s-a întreținut singur, dar când părea că viața i se aranjează, un teribil accident i-a schimbat destinul. În urma loviturii, bărbatul a rămas paralizat de brâu în jos. Vasile avea 34 de ani când medicii de la București, după o operație de 4 ore, i-au spus că va rămâne la pat toată viața.
Cu diagnosticul crunt, greu de acceptat, Vasile a fost ajuns la Spitalul Săpoca, secția Nifon. Aici a stat internat 9 ani, timp în care a învățat să trăiască ”fără picioare”. S-a acceptat pe sine, așa cum e acum, și a învățat să lupte din nou pentru un „mai bine”.
Mai întâi a învățat să se ridice în poziția șezut, apoi și-a dorit să vadă lumina zilei și așa a reușit, până la urmă, să folosească singur un scaun cu rotile.
Când a reușit, viața l-a pus iarăși la pământ. Din cauza rănilor care i-au ajuns până la os a fost transferat la Spitalul Smeeni. Era în stare gravă, dar medicii au făcut minuni. Acum, pentru Vasile a început un nou capitol al vieții, presărat cu mai multe bucurii. Medicii s-au luptat să-i redea sănătatea, iar asistentele sociale i-au redat familia.
Vasile a devenit pentru colectivul de la Smeeni mai mult decât un pacient, iar împreună au reușit să-i construiască încrederea în el.
În urma cu aproape doi ani, Vasile a aflat ca s-a născut la Tisău și că mai are un frate. Din păcate, bărbatul nu-l poate ajuta pentru că este mai bolnav ca Vasile. Însă, părinții lor aveau o casă și un teren , bunuri la care și Vasile are dreptul. Așa, după mulți ani de chin, în sufletul lui Vasile a început să prindă contur visul de a avea propriul cămin. De a avea, în sfârșit, un loc pe care să-l numească acasă.
Deși în ultimii 12 ani ani a fost plimbat de la spital la azil și iar la spital, Vasile a reușit, din banii încasați din pensie și un împrumut bancar, să-și ridice o căsuță. Din păcate, constructorul l-a păcălit. Nu a făcut tot ce a promis, iar casa a rămas neterminată.
Astăzi, Vasile trebuie să părăsească Spitalul Smeeni, unde a stat în ultimele luni, și în loc să meargă în casa lui va fi transferat într-un azil din Robeasca. Pentru cei care l-au îngrijit la Spitalul de la Smeeni, Vasile a devenit un exemplu de voință și putere de a trece peste orice încercare a vieții și care acum fac un apel pentru ca pacientul singur pe lume să aibă, în sfârșit, o lume a lui.
Cu lacrimi în ochi, dar cu multă speranță, Vasile ne-a mărturisit ca va continua să lupte pentru visul său, așa cum va putea.
Adaugă comentarii