O călătorie cu taxiul prin oraș i-ar putea costa scump pe buzoieni. Consilierii locali municipali au aprobat, în ședința de joi, majorarea tarifelor maximale în cazul transportului de persoane în regim taxi. Conform proiectului aflat pe masa aleșilor locali, la propunerea unui buzoian, taximetriștii ar putea ajunge să îi taxeze pe clienți cu 6,3 lei/ km pe zi, adică dublu față de prețul practicat în prezent, sau cu aproape 10 lei pe timpul nopții.
Tarifele maximale au fost majorate după ce Consiliul Local Municipal a primit o solicitare în acest sens.
Proiectul s-a aflat în dezbatere publică din 15 martie până în 17 aprilie, iar joi a fost supus votului consilierilor.
Nicolae Șerban, consilier PSD, a propus ca, în lipsa prezenței în sală a celui care a solicitat majorarea tarifelor practicate de taximetriști, pentru a-și motiva cerința, proiectul să fie retras. Nicolae Șerban a arătat că buzoienii care obișnuiesc să circule cu taxiul vor avea de suferit, dacă vor fi majorate tarifele, dar vor avea de pierdut și taximetriștii.
“În spatele acestei solicitări sunt interese obscure. Vor să îi scoată de pe piață pe taximetriști.”
De partea cealaltă, viceprimarul Ionuț Apostu a explicat că proiectul nu mai poate fi restras, din moment ce ordinea de zi a fost aprobată. Însă, a arătat că taximetriștii nemulțumiți se pot adresa Consiliului Local pentru a anula decizia luată săptămâna aceasta.
Astfel, după discuții, proiectul de hotărâre ce prevede tarife maxime pentru o călătorie cu taxiul de 6,3 lei/km ziua și 9,5 lei/km noaptea, a fost aprobat de CLM Buzău cu 14 voturi pentru, venite de la consilierii PSD, 5 abțineri și 3 voturi împotrivă.
În prezent, clienții taximetriștilor din Buzău plătesc 3,5 lei pentru fiecare kilometru parcurs, în timpul zilei.
Nu mai dezinformați lumea! Una e tariful maximal, alta e tariful practicat. Nu e tot una. Dacă e maximal, nu însemna că e și practicat. Acesta e tariful maxim pe care îl pot practica, dar nu asa oricum. Exista tarif de dispecerat, nu poate pune fiecare cât vrea.