În iulie sau cel mai târziu în august se va putea circula pe primii kilometri ai Autostrăzii Moldovei. Este anunțul făcut astăzi de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care, alături de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, face o nouă inspecție pe șantierele A7. Prima oprire a fost pe tronsonul Ploiești – Buzău, unde primele 2 loturi, pe care și lucrările au început primele, sunt cele mai avansate. Constructorii au primit termene clare de la autorități, care anunță că mobilizarea pe șantier e exemplară.
La fel se întâmplă și pe tronsonul Buzău – Focșani. Mobilizarea este foarte bună, astfel că este o certitudine, spune ministrul Grindeanu: până la sfârșitul anului de la Buzău la Focșani se va circula pe autostradă. Ministrul Transporturilor dă asigurări că, în ciuda vocilor care susțin că termenele avansate de autorități pentru deschiderea autostrăzii A7 ar fi nerealiste, lucrările sunt avansate, iar constructorul român e un exemplu.
Singurele întârzieri sunt pe lotul Pietroasele-Buzău de pe tronsonul Ploiești – Buzău, unde șantierul a fost deschis abia pe 1 martie anul acesta, din cauza contestațiilor.
Vizita ministrului Transporturilor și a directorului general al CNAIR a continuat pe toate șantierele Autostrăzii Moldovei, până la Pașcani. Finanțarea lucrărilor de la Ploiești până la Pașcani este asigurată cu bani europeni, prin PNRR.
Adaugă comentarii