Imagini surprinse cu ajutorul unei drone și publicate pe Youtube arată cât de repede avansează lucrările la Autostrada Moldovei. Canalul Youtube Răducu P Drum, cunoscut deja publicului larg pentru numeroasele imagini surprinse, care înfățișează lucrările la infrastructura rutieră, prezintă, într-un video, o comparație între două momente diferite. Practic, după cum se poate vedea din imagini, în partea stângă e surprins stadiul lucrărilor la lotul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni al tronsonului Buzău – Focșani la data de 3 februarie, iar în dreapta același lot, cu imagini din 9 martie.
Avansul este vizibil, porțiuni întinse ale tronsonului respectiv fiind asfaltate între cele două momente surprinse în imagini.
Lotul 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni este cel mai lung dintre cele patru loturi ale tronsonului Buzău – Focșani și însumează 36,10 km. Potrivit contractului, termenul limită pentru finalizarea lucrărilor pe acest lot este anul 2025. Oficialii din Ministerul Transporturilor spun însă că, cel mai probabil, dat fiind ritmul lucrărilor, între Buzău și Focșani se va putea circula pe autostradă încă din acest an.
Adaugă comentarii