Actualitate

(VIDEO) Crângul, arie protejată sau nu? Bâlbâieli și dispute aprinse în ședința CLM

Un proiect referitor la  tăierea unor arbori uscați din pădurea Crâng a stârnit o dezbatere amplă în ședința Cnsiliului Local Municipal de miercuri, 31 mai. Subiectul: este Crângul sau nu arie naturală protejată? Au fost opinii pro și contra, dezbateri care s-au prelungit timp de câteva zeci de minute, fără ca  autoritățile locale să vină cu un răspuns clar.

Disputa a pornit de la un proiect de hotărâre care prevedea tăierea a 8 copaci aflați lângă sediul Băncii de Resurse Genetice Vegetale din Crâng, arbori care ar urma să fie extrași la cererea conducerii băncii. Reprezentanții instituției au solicitat Primăriei Buzău tăierea celor 8 copaci pe motiv că ar fi uscați aproape în totalitate și că, pe de o parte, ar afecta gardul băncii, dar, pe de altă parte, ar putea cădea peste cele 8 sere moderne ce urmează să fie amplasate în zonă.

Solicitare Banca de Resurse vegetale Buzău

Proiectul de hotărâre supus votului consilierilor municipali a stârnit discuții ample. Primul care a luat cuvântul a fost consilierul municipal Irinel Cîrstea. Acesta a cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi și întocmirea altuia în care să se prevadă toaletarea copacilor, și nu tăierea lor.

Pe de altă parte, Irinel Cîrstea a arătat că ar fi nevoie și de un aviz de mediu pentru astfel de intervenții, având în vedere că vorbim despre tăieri în Crâng, plămânul verde al Buzăului, zonă ce va fi transformată în pădure parc.

Reprezentanții Primăriei Buzău au explicat, însă, că un astfel de aviz nu este necesar întrucât Crângul nu este arie protejată.

“Pentru acest proiect nu avem nevoie de aviz de mediu pentru că este pe regimul silvic și conform amenajamentului în vigoare. Nu este arie protejată. Referitor la acea hotărâre de CJ nr 13/ 1995 referitoare la statutul de arie protejată, am primit răspuns tot de la Consiliul Județean, cel care a fost emitentul acestei hotărâri, că acea hotărâre este picată în desuetitudine și atunci nu mai e în vigoare pentru că nu mai sunt studiile în vigoare, că s-a schimbat legea, și mai sunt și două decizii de instanță care confirmă”, spune Ileana Bănucu, directorul tehnic al Primăriei Buzău.

La rândul său, viceprimarul Ionuț Apostu a venit cu explicații.

În discuție a intervenit și fostul consilier local municipal Haritina Crăiță, cea care luptă pentru protejarea Crângului, având în instanță mai multe procese, și care a declarat că Agenția pentru Protecția Mediului a arătat negru pe alb că pădurea Crâng este rezervație naturală.

“Am cerut la Agenția pentru Protecția Mediului toată corespondența purtată cu Primăria Buzău despre această pădure și mi s-au prezentat documente. Când s-a analizat amenajamentul la Garda Forestieră Focșani, reprezentantul APM a spus că pădurea este rezervație și că trebuie făcută evaluare de mediu. Dna director și dl primar s-au adresat APM pentru a fi lămuriți dacă este sau nu rezervație. APM a dat un răspuns prin care a arătat, cu articole de lege, că da, este rezervație.”

În final, după discuții care s-au prelungit zeci de minute, și fără un răspuns exact privind situația Crângului, proiectul privind extragerea celor 8 copaci a fost aprobat cu 15 voturi pentru, două abțineri și 4 voturi împotrivă.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian